
China a anunțat duminică amânarea misiunii lunare fără echipaj Chang’e-7, care urma să fie lansată în zilele următoare de la baza spațială Wenchang, de pe insula Hainan. Decizia a fost luată după o evaluare privind siguranța și fiabilitatea lansării, potrivit RADOR – Radio România, care citează BBC World Service.
Potrivit presei chineze, misiunea nu a întrunit condițiile necesare pentru lansare, în contextul intensificării furtunii tropicale Nara în Marea Chinei de Sud. O nouă dată pentru plecarea spre Lună nu a fost anunțată în informațiile publicate până acum.
Chang’e-7 urma să transporte un ansamblu complex de echipamente: un vehicul care să orbiteze Luna, un rover selenar și un mic robot capabil să se târască, să sară și să survoleze suprafața lunară.
Unul dintre principalele obiective ale misiunii este căutarea apei sub formă de gheață în apropierea regiunii polului sud al Lunii, zonă de interes major pentru viitoarele misiuni de explorare. Cercetătorii citați de sursă descriu Chang’e-7 drept una dintre cele mai ambițioase misiuni robotizate către Lună proiectate până acum.
Misiunea face parte și din planurile mai ample ale Beijingului pentru explorarea spațiului. China intenționează să construiască o stație permanentă de cercetare pe Lună, iar Chang’e-7 este considerată un pas important către realizarea acestui obiectiv.