CNSU a cerut prelungirea Stării de Alertă cu încă 30 de zile DOCUMENT

HOTĂRÂRE nr. 58 din 10.12.2020
privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 09.12.2020, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, luând în considerare persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților
administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar, în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare relansării graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, în considerarea prevederilor art. 7^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările și
completările ulterioare, referitoare la împuternicirea secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să dispună orice măsuri necesare pentru situațiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică, precum și ale prevederilor H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, art. 9 alin. (1), art. 32 alin. (2), art. 37, art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1),
art. 44 alin. (2) și (3), art. 45 alin. (1) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr.
94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

Citeste și:  Opinia ministrului Digitalizării: TikTok nu ar trebui interzis, dar are nevoie de mai multe filtre de securitate

HOTĂRÂRE:

Art.1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.12.2020.

Art.2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 14.12.2020, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Art.3 – Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexa nr. 2.

Art.4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Citeste și:  Italia, lasă-te surprinsă de România! | Ministerul Turismului derulează o nouă campanie outdoor de promovare a turismului, de această dată în Roma și Milano

Art.5 – Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU INTERIMAR
NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.