Cod galben de ploi și vijelii în nordul, centrul și vestul țării. Maxima zilei la Brașov atinge 22°

Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării, însă nu vom scapă de ploi. Se adună norii și vor fi precipitații consistente în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, precum și în zonele de munte, unde cantitățile de apa vor depăși 20 de l/mp. Astăzi, la Brașov, minima zilei este de 12°C, iar maxima atinge 22°C.

Nu este exclus să cadă grindina, iar vântul va fi destul de activ în timpul ploilor. În restul teritoriului atmosfera va fi însorită pe tot parcursul zilei iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 29 de grade.

ANM a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată până la ora 21, ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, izolat grindină și intensificări de scurtă durată ale vântului în Maramureș, Crișana, nord-vestul Transilvaniei, precum și în Munții Apuseni și în Carpații Orientali. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Citeste și:  Universitatea din București, rol strategic în definirea viitoarelor diplome universitare europene

Un nou cod galben intră în vigoare în această seară, de la ora 21:00, valabil până vineri la ora 23:00.

Mâine, la Brașov, minima zilei va fi de 13°C, iar maxima va atinge 24°C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.