Comunitatea diplomatică din România se mobilizează în spirit filantropic pentru cea de-a 30-a ediţie a IWA Charity Christmas Bazaar

Cea de-a 30-a ediție a Bazarului diplomatic de Crăciun, „IWA Christmas Bazaar”, va fi marcată anul acesta de împlinirea a trei decenii de fapte bune. Este o ediție specială și, prin caracterul său aniversar, promite a fi o experiență inedită pentru cei dornici să descopere cadouri deosebite din peste 60 de țări, să se bucure de o atmosferă multiculturală și, în același timp, să contribuie la susținerea persoanelor aflate în dificultate.

„După doi ani de reinventare a Bazarului în format hibrid, am așteptat cu nerăbdare și cu emoție această ediție. Împreună cu misiunile diplomatice acreditate în România, precum și cu reprezentanți ai comunității expat, ne-am unit forțele și am reușit în acest an, prin perseverență și solidaritate, să prezentăm publicului Bazarul într-o locație nouă și să pregătim numeroase surprize la standurile țărilor participante, precum și momente vibrante pe scena evenimentului. Organizarea acestei ediții a fost o provocare, de aceea țin să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest exercițiu special de diplomație publică și culturală”, declară Marina Coandă Bundac, coordonatoarea ultimelor 10 ediții ale Bazarului de Crăciun.

Citeste și:  Stop Contrabanda: Circa 110 milioane de țigarete de contrabandă capturate de autorități în 2022

Aproximativ 600 de voluntari din peste 60 de ţări și-au unit forțele în numele solidarității, empatiei, diversității și diplomației culturale. Astfel, publicul participant se va bucura de programe de muzică și dans, demonstrații de meșteșuguri și obiceiuri culinare, de prezentări de obiecte tradiționale, specifice fiecărei culturi reprezentate, toate, oferite prin generozitatea celor 60 de state care au ales să se implice creativ în organizarea acestui eveniment.

„Bazarul de Crăciun IWA este un eveniment binecuvântat. Bazarul unește, conectează, răspândește emoție și creează magie.”, susține Delia Sfetcu, Președintă IWA.

În fiecare an comunitatea internațională din România răspunde invitației IWA de a sprijini proiectele locale în care organizația este implicată. Fondurile strânse din vânzarea produselor tradiționale ale țărilor participante și din sponsorizări vor fi redirecționate către asociații care sprijină persoane aflate în dificultate.

Citeste și:  UNTOLD, ales pentru a doua oară, în top 10 cele mai mari festivaluri din lume

IWA Christmas Bazaar este un eveniment caritabil organizat în fiecare an de IWA (Asociația Internațională a Femeilor din România) sub egida Ministerului Afacerilor Externe. Anul acesta va avea loc duminică, 11 decembrie 2022, între orele 10:00 și 16:00, la Biblioteca Națională a României.

IWA – Asociația Internațională a Femeilor din România este o organizație neguvernamentală și nonprofit înființată în 1978. IWA este formată din membre provenind din Corpul Diplomatic acreditat în România, dar și din comunitatea civilă – culturală sau de afaceri – reprezentând peste 60 de țări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.