
Tinerii din organizația ConnecTeens lansează prima ediție a conferinței „Business4Youth”, un eveniment dedicat apropierii adolescenților de mediul profesional și de realitățile lumii de business.
Conferința va avea loc pe 24 mai, la TERRA Events București, și își propune să ofere participanților o perspectivă aplicată asupra modului în care funcționează companiile, cu accent pe leadership, procese decizionale și strategii de dezvoltare sustenabilă. Evenimentul nu este conceput ca o serie de prezentări clasice, ci ca un spațiu de interacțiune directă între tineri și profesioniști din domenii diverse.
Printre speakerii invitați se numără Mihai Marcu, Simona Constantinescu, Lucian Baltaru, Alexandru Lăpușan și Mirela Nemțanu.
Organizatorii din cadrul ConnecTeens, coordonați de profesoara Daniela Bordei, susțin că scopul proiectului este transformarea curiozității în competențe practice și oferirea unor instrumente utile pentru orientarea în carieră. ConnecTeens este o organizație condusă de studenți care dezvoltă proiecte educaționale dedicate tinerilor, cu accent pe dezvoltarea abilităților practice și a gândirii critice.
Evenimentul își propune să aducă în fața participanților experiențe autentice din mediul antreprenorial, de la strategie de brand la coordonare operațională și adaptare la schimbările economiei globale, într-un context în care educația financiară și spiritul antreprenorial sunt tot mai relevante.
Conferința este susținută și promovată de echipa ConnecTeens, care încurajează colaborarea și implicarea media pentru promovarea evenimentului.


