Consiliul Județean Brașov anunţă lansarea Programului judeţean pentru finanţarea proiectelor de tineret și pentru tineret (2025)

Consiliul Județean Brașov anunţă lansarea Programului judeţean pentru finanţarea nerambursabilă din bugetul propriu al judeţului Brașov a proiectelor de tineret și pentru tineret, pe anul 2025.

  • Data lansării apelului de selecție: 08.04.2025.
  • Data-limită de depunere a proiectelor: 09.05.2025, ora 14:00.
  • Bugetul programului este de 300.000 lei și se va utiliza pentru finanțarea proiectelor care își propun dezvoltarea și diversificarea acțiunilor de tineret pe teritoriul judeţului Braşov.

Solicitanții eligibili sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial care au prevăzute în statut activități de tineret și pentru tineret şi care îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite în Ghidul Solicitantului.

Un solicitant poate contracta un singur proiect, încadrându-l în una dintre axele de finanțare de mai jos:

  • 1. Încurajarea implicării și participării active a tinerilor în viața civică și democratică,
  • 2. Educație pentru sănătate și activități de recreere,
  • 3. Educație pentru protecția mediului,
  • 4. Inovare și educație multidisciplinară,
  • 5. Participare şi voluntariat,
  • 6. Muncă şi antreprenoriat.
Citeste și:  Arhiepiscopul Tomisului va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre

Finanțarea nerambursabilă acordată este de cel mult 20.000 lei. Contribuţia solicitantului la cheltuielile eligibile va fi în procent de minimum 10% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate.

ℹ️ Informațiile necesare pentru întocmirea proiectelor, criteriile de eligibilitate, capacitatea tehnică și financiară a solicitanților se regăsesc în Ghidul solicitantului care poate fi consultat pe site-ul instituției: www.cjbrasov.ro accesând butonul Finanțări/Proiecte Tineret https://cjbrasov.ro/finantari/proiecte-tineret/ sau la sediul Autorității contractante, municipiul Brașov, B-dul Eroilor nr. 5, Serviciul Învățământ, Cultură, Turism, Sport, Culte și Relații Externe, telefon: 0268.410777, interior 143, email: tineret@cjbrasov.ro sau office@cjbrasov.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.