Consiliul Judeţean Braşov este nevoit să facă exproprieri pentru amenajarea drumului Braşov – Ploieşti, prin Valea Doftanei

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi Mihai Pascu, director executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene şi Servicii Publice din cadrul CJ Braşov, au avut o întâlnire de lucru cu proiectanţii obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 102 I Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Braşov)”.

La discuţii au participat şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Braşov, având în vedere că problematica abordată a vizat modalitatea de scoatere din fondul forestier a unor suprafeţe de teren afectate de acest proiect investiţional.  

Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean 102 I Valea Doftanei – Brădet este un proiect pe care îl implementează Compania Naţionale de Investiţii (CNI). Lungimea totală a drumului este de aproximativ 24 de km, din care 13,684 km sunt pe teritoriul judeţului Braşov. Din lungimea totală, 4,35 de hectare aflate pe teritoriul administrativ al judeţului Braşov şi 10,35 de hectare situate în aria teritorială a judeţului Prahova sunt incluse în fondul forestier, iar pentru realizarea lucrărilor este necesară schimbarea statutului juridic al respectivelor suprafeţe, prin scoaterea lor din fondul forestier. 

Citeste și:  Cum arată vacanța de Paște după intrarea în spațiul Schengen: Luna mai vine cu schimbări în preferințele de călătorie ale românilor

Potrivit Codului Silvic, scoaterea unor terenuri din fondul forestier se poate face fără compensarea cu alte terenuri, doar în situaţia declarării utilităţii publice a proiectului. 

În judeţul Braşov, cele 4,35 de hectare de pădure sunt în administrarea Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, a Regiei Publice Locale a Padurilor Săcele, respectiv a Ocolului experimental al Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice Braşov. 

„Ne dorim foarte mult acest proiect, nu doar noi, ca administraţie a judeţului Braşov, ci şi judeţul Prahova, şi de altfel întreaga ţară, deoarece vedem cu toţii cât de intens este traficul pe Drumul Naţional 1 şi cât de important este să avem cât mai curând o alternativă de circulaţie, până când va fi construită autostrada spre Bucureşti. Am avut această discuţie cu proiectanţii şi specialiştii Gărzii Forestiere, pentru a stabili concret ce avem de făcut la nivelul Consiliului Judeţean, ca beneficiar al proiectului, astfel încât să facem demersurile necesare pentru declararea obiectivului de interes judeţean, pentru ca apoi să putem prelua terenurile din fondul forestier şi să facem exproprierile necesare”, a spus preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea. 

Citeste și:  Caravana Shakespeare sosește la Brașov și aduce, în premieră, „Operele complete ale lui Shakespeare”

În perioada imediat următoare, proiectanţii vor transmite Consiliului Judeţean Braşov, spre aprobare, indicatorii tehnico-economici ai proiectului – inclusiv necesarul pentru exproprieri, precum şi coridorul de expropriere cu identificarea separată a proprietarilor, urmând ca administraţia judeţeană să contracteze un evaluator necesar în procesul de expropriere a suprafeţelor de teren care nu fac parte din fondul forestier.  

Proiectanţii, Asocierea BETA COPS – EAST WATER DRILLINGS – 3TI PROGETTI ITALIA – INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A., au elaborat studiul de fezabilitate şi l-au predat la CNI, urmând ca aceasta să elaboreze caietul de sarcini pentru proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 102 I Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Braşov)”. Sunt în lucru celelalte studii necesare întocmirii documentației de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, respectiv studiul topografic, studiul geotehnic, planul de situație pe ridicare topografică, studiul de trafic, studiul hidraulic și hidrogeologic, documentația pentru scoaterea din circuitul forestier, expertiza tehnică, certificate de urbanism, avize, acorduri și studii specifice. 

Citeste și:  Cinematograful Popular din Brașov: Renovare finalizată, dar așteaptă redeschiderea din motive birocratice

Potrivit proiectanţilor, în momentul de faţă mai trebuie obţinute trei avize, acordul de mediu, avizul de la Administraţia Naţională Apele Române şi avizul de la Garda Forestieră,  urmat de obţinerea Hotărârii de Guvern pentru scoaterea din circuitul forestier a suprafeţelor din ambele judeţe, după care întreaga documentaţie va trebui avizată în Comisia Tehnico-Economică a CNI şi în Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.