COPAC atrage atenţia asupra scăderii ratei vaccinale antigripale

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România atrage atenţia asupra scăderii numărului de vaccinări antigripale din acest sezon şi pericolului de complicaţii provocate de gripă în cazul pacienţilor cronici.

„Considerăm că pacienţii cronici au nevoie de protecţie şi împotriva gripei în acest context pandemic, iar scăderea ratei de vaccinare antigripală nu este o veste bună. Pacienţii cronici sunt cei mai expuşi la complicaţii din cauza bolilor infecţioase şi au nevoie de protecţie”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în săptămână 6-12 decembrie, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinică, pneumonii etc.) a fost de 45.699, cu 31.7% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (34.684). Totodată, numărul de cazuri este şi şi cu 38.2% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioara (33.067).

Citeste și:  Patriarhul Daniel, în noaptea de Paști: Trei mari adevăruri despre Învierea Domnului

Dacă anul trecut până la jumătatea lunii decembrie, se vaccinase un număr de 1.264.657 persoane la risc din vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, anul acesta numărul persoanelor vaccinate este de doar 886.127 persoane.

COPAC recomandă pacienţilor cu afecţiuni cronice să meargă la medicul lor de familie şi să îl întrebe despre posibilitatea de a se vaccina antigripal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.