Copiii din zona nouă a cartierului Tractorul vor putea merge la creșă și grădiniță în cartierul lor

Zilele acestea au început lucrările de construire a creșei din cartierul Coresi, situată pe str. Camil Petrescu nr. 9B. Aceasta va fi o construcție pe trei niveluri – demisol, parter, etaj și are ca destinație principală copiii din zona nouă a Cartierului Tractorul. Termenul de finalizare a lucrărilor este în prima parte a anului viitor. Este cea de a doua unitate de învățământ destinată celor mici din acest cartier care este realizată pe un teren donat de un dezvoltator imobiliar. Prima unitate este grădinița de pe str. Ion Popasu, a cărei construcție a început în luna august a anului trecut, acum fiind deja la etajul 2 cu lucrările de construire.

,,Cu toții știm cât de mare este nevoia de locuri în creșe și grădinițe, odată cu dezvoltarea noilor cartiere, și ne bucurăm să anunțăm că a început construcția creșei din cartierul Tractorul – Coresi, creșă care va putea primi 64 de copii. Construcția acestei creșe este parte a planului de dezvoltare a infrastructurii educaționale, alături de grădinița care se construiește pe strada Ioan Popasu și alături de creșa și de grădinița care se vor dezvolta pe terenul fostului depou de tramvaie și grădinița de pe str. 1 Decembrie 1918”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Conform proiectului, creșa din Coresi va avea trei niveluri, demisol, parter și etaj, clădirea fiind amplasată pe un teren în suprafață de 3.167 de metri pătrați, teren donat Municipalității de către dezvoltatorul cartierului Coresi. Creșa va avea dotările necesare și va asigura servicii pentru 5 grupe de copii, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani.

Descrierea funcțională a creșei este următoarea:

Citeste și:  Românii din Spania trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă și nu-și pierd încrederea în țara natală

La demisol sunt organizate spatiile utilitare pentru funcționarea creșei: bucătărie, depozite pentru alimente, separate pe categorii, spălătorie, vestiare personal, care vor fi dotate cu dușuri și grup sanitar. Bucătăria are parte de preparare/tăiere, zona de bucătărie caldă, bucătărie rece, preparare finală și spălător vase.

La parter sunt sălile pentru cele 5 grupe, holul de acces, care va funcționa ca spațiu de filtrare a copiilor, cabinet medical, izolator și camera de  tratament. Copiii vor avea vestiare organizate pe grupe de vârstă, toate luminate și ventilate natural. Fiecare grupă de copii are propriul grup sanitar. Tot la acest nivel este dispus un oficiu de preparare finală hrană, unde mâncarea este aranjată în farfurii și distribuită la mese. Pentru grupa mică, de bebeluși, sunt prevăzute un vestiar și o zonă de schimbat, dotată cu mese de înfășat.

La etaj sunt dispuse spațiile folosite de personalul creșei, educatoare, coordonator personal de specialitate, psiholog/logoped. De asemenea, este prevăzută o sală de întruniri pentru seminarii de pregătire a cadrelor didactice, aceasta putând fi folosită și pentru întâlnirile cu părinții. Copiii nu au acces la etaj. Cabinetul psihologului este dotat cu un spațiu de terapie pentru copii.

Lucrările sunt realizate de către S.C. Stadi Design SRL, termenul limită pentru finalizarea lucrărilor este 11 mai 2023, valoarea lucrărilor fiind de  8.026.229,89 lei, TVA inclus.

Această investiție face parte din strategia municipalității pentru dezvoltarea infrastructurii de educație timpurie, obiectivul Municipalității este să existe în fiecare cartier creșe și grădinițe.

,,Una dintre problemele majore cu care se confruntă noile zone rezidențiale este lipsa unităților de învățământ în apropierea locuințelor. Cel mai bun exemplu este zona nouă a cartierului Tractorul, zonă în care, astăzi, nu există nicio creșă, nicio grădiniță, nicio școală. Rezultatul? Oamenii sunt nevoiți să își ducă copiii la creșă și grădiniță în alte cartiere, ceea ce, pe lângă disconfortul zilnic al acestor brașoveni, înseamnă și o creștere a traficului și, implicit, creșterea poluării. Soluția este de a construi unități de învățământ în aceste zone noi”, declara primarul Allen Coliban la finalul anului trecut.

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

Pe lângă această creșă, în cartierul Tractorul mai se derulează alte proiecte de construire unități de învățământ pentru preșcolari, este vorba de încă o creșă și 3 grădinițe, aflate în diferite faze de implementare.

Cel mai avansat proiect este cel de construire a unei grădinițe pe str. Ioan Popasu nr. 15, proiect aflat deja în faza avansată a lucrărilor. În acest moment se lucrează la partea de armătură și cofraj de la etajul II. Lucrările sunt executate de către firma Romconstruct Grup SRL, având ca termen de finalizare data de 19.10.2022. Valoarea lucrărilor este de 3.379.403,51 lei, inclusiv TVA.

Finanțarea acestui proiect este asigurată prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, derulat prin Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4.4 Investiţiile în educaţie, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare, Obiectiv Specific 4.4 Creşterea calităţii infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă.

Citeste și:  Piețele volante revin în cartierele Brașovului

Grădinița va avea o suprafață construită de 279 mp și suprafața desfășurată de 763 mp, cu o capacitate de 90 copii, având regim de înălțime demisol+parter+etaj1+etaj 2 retras.

Grădinița va avea 5 săli de grupă, o grupă multifuncţională, sală educatoare, sală de mese, bucătărie cu spaţii tehnice aferente, cabinet medical cu izolator precum şi holuri cu vestiare. La subsol, vor funcționa: o bucătărie cu spații de depozitare, recepție marfă, o spălătorie cu spații de depozitare lenjerie curată, materiale curățenie, spații tehnice, vestiare, holuri. La parter sunt prevăzute 2 săli de grupă, cabinet medic și izolator, vestiare copii, birouri administrație. La etajul 1 vor fi amenajate 3 săli de grupă, 2 departamente de materiale didactice și educative, garderobă, 2 grupuri sanitare și oficiu. La etajul 2 va fi amenajată o sală multifuncțională.

O altă grădiniță care se va construi în acest cartier este situată pe str. 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între str. Ioan Popasu și str. I.C. Brătianu. În acest moment proiectantul este în faza de obținere a avizului ISU, după care va putea finaliza documentația pentru obținerea autorizației de construire și finalizarea proiectului tehnic. Odată cu obținerea autorizației, Municipalitatea va putea demara procedura de achiziție pentru realizarea lucrărilor.

Alte două unități dedicate copiilor din acest cartier sunt creșa și grădinița care se vor construi pe vechiul amplasament al depoului de tramvaie. În acest moment suntem în etapa de pregătire a documentației pentru demolarea construcțiilor existente, iar proiectul creșei este depus la Compania Națională de Investiții pentru finanțarea lucrărilor.

3 thoughts on “Copiii din zona nouă a cartierului Tractorul vor putea merge la creșă și grădiniță în cartierul lor

  1. Buna ziua! Aș dori sa știu unde pot depune o cerere de angajare în această grădinița? Mulțumesc anticipat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.