Corona Braşov, învinsă în Erste Liga!

Corona Braşov și HC Gheorgheni, două dintre cele trei echipe românești implicate în Erste Liga, campionatul de hochei pe gheață al Ungariei, au fost învinse marți seara, la capătul a două meciuri foarte disputate.

După ce luni a învins pe MAC Ujbuda cu scorul de 2-1 (2-1, 0-0, 0-0), Corona Braşov Wolves a suferit marți o înfrângere în fața aceleiași echipe, în urma unui gol decisiv încasat cu 90 de secunde înainte de finalul meciului. Pentru brașoveni au marcat Trancă, Dame Malka și Klempa. Corona va întâlni în etapa viitoare pe Vasas, joi seara de la ora 19.40, potrivit Mediafax.

În cealaltă partidă a zilei cu implicare românească, HC Gheorgheni a fost învinsă după prelungiri de Fehervari Titanok. Meciul s-a încheiat 2-2 după expirarea timpului regulamentar, golul victorie maghiarilor fiind marcat de Csaszar. Pentru harghiteni ambele goluri au fost marcate de Koskiranta.

HC Gheorgheni e pe locul 6 în clasament și etapa următoare, joi seara de la ora 19.00, va întâlni pe Ujpest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.