Corona pierde acasă și ratează șansa de a juca barajul

CSM Corona Brașov a pierdut cu 31-32, pe teren propriu, meciul cu CSM Unirea Slobozia, din etapa a 25-a a Diviziei A. La pauză brașovencele erau conduse cu 5 goluri (12-17) și, din păcate, nu au găsit resursele necesare pentru a închide diferența de scor până la finalul partidei, formația adversă aflându-se în permanență în avantaj.

Partida a fost una dramatică, marcată de ratări numeroase din partea Coronei și de un joc mai bun, dublat de un moral superior, al jucătoarelor din Slobozia.

Corona s-a bucurat astăzi de întreaga susținere a galeriei, dar nu a găsit calea spre victorie. Echipa de la poalele Tâmpei a ratat astfel șansa de a juca barajul de accedere în Liga Florilor.

Citeste și:  Rata şomajului a fost de 5,3% în luna martie, potrivit datelor INS

Deși Corona are un număr egal de puncte, victorii, egaluri și partide pierdute ca și ocupanta locului 3, formația din Slobozia este cea care va juca barajul, aceasta având două victorii în fața Coronei, atât în deplasare, cât și pe teren propriu.

Antrenorul Alin Bondar a declarat la finalul meciului: „Felicit spectatorii prezenți la acest joc! Au fost admirabili! Au luptat alături de noi extraordinar! Din păcate, noi nu am fost la nivelul lor! Am dezamăgit și am ratat în această seară tot sezonul! Păcat de toată munca depusă! Nu vreau să caut nicio scuză și, cu siguranță, asta nu mă va ajuta!”

Marcatoarele Coronei Brașov au fost: Monica Bărăbaș 4 goluri, Patricia Moraru 7, Ana Maria Vacariu 7, Sarah Darie 2, Gabriela Dumitrașcu 1, Cristina Iordachi 6, Flavia Munteanu 2, Patricia Vizitiu 2.

Citeste și:  FlyLili dă startul vânzărilor de bilete de avion cu plecare de pe Aeroportul Internațional Brașov

Ultimul joc al Coronei din acest campionat va avea loc în deplasare, duminică 29 mai, în compania formației CSM Roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.