„Creșa Brașov” a finalizat tranziția creșelor de la unități de servicii sociale la instituții de învățământ

De astăzi și-a început activitatea noul director al serviciului care administrează creșele din Brașov, ultima etapă din acest proces. Municipalitatea rămâne, în continuare, implicată în coordonarea creșelor din Brașov.

Începând cu anul 2021, dată la care, prin Ordonanța de Urgență nr. 100, Guvernul României a aprobat modificarea Legii Educației, municipalitatea a început un proces de transformare a creșelor din Brașov din unități de servicii sociale în instituții de învățământ, având ca obiectiv menținerea unui standard cât mai înalt în ceea ce privește asigurarea îngrijirii și educației copiilor până la 3 ani.

Pentru a realiza acest obiectiv, municipalitatea și-a păstrat statutul de parte activă în ceea ce privește gestionarea creșelor, iar tranziția s-a făcut într-un ritm lent, fără perturbări sau blocaje, cum s-a întâmplat în alte orașe unde autoritățile s-au confruntat cu proteste ale angajaților, cu scăderi salariale și cu plecări din sistemul de creșe.

„Adoptarea Ordonanței 100/2021 a adus schimbări în modul de funcționare a creșelor. Dacă până acum erau unități de îngrijire preponderent, au devenit unități de educație antepreșcolară, intrând astfel în sistemul de învățământ. Li s-a dat opțiunea consiliilor locale și a localităților de a decide dacă păstrează în operare și în funcționare creșele în subordinea consiliilor locale sau dacă acestea vor trece în subordinea Inspectoratului Școlar General. La Brașov, am decis să păstrăm în continuare creșele în subordinea Consiliului Local și să respectăm celelalte prevederi privind tranziția către sistemul educațional. Pentru a ne asigura că facem această tranziție fără probleme legate de nivelul de salarizare al personalului din creșe, în special îngrijitoare, care, odată cu adoptarea ordonanței ar fi primit salarii mai mici, și că putem să asigurăm în continuare cele mai bune condiții pentru copiii din creșe, am implementat un sistem de tranziție, care să nu afecteze personalul din creșe, astfel încât să nu avem demisii și să nu rămână grupe neacoperite. În continuare, ne dorim ca această colaborare, în ceea ce înseamnă acum activitatea creșelor, această colaborare cu Inspectoratul să fie una care să aibă în vedere în primul rând interesul celor mici, de care avem grijă, să nu elimine din vedere faptul că activitatea din creșe este în primul și în primul rând una de îngrijire și apoi de educație, și că putem să suplimentăm numărul de locuri în creșe în funcție de nevoia din municipiu”, a declarat viceprimar Flavia Boghiu.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

Prin decizia de menținere a creșelor în subordinea Consiliului Local, municipalitatea nu doar că reușește să se implice activ în creșterea calității serviciilor oferite celor mici, dar a reușit să păstreze și un nivel de salarizare care să mențină, în cadrul acestui sistem, personalul de îngrijire.

Conform H.G. nr. 566 din 28 aprilie 2022, procedura de numire a coordonatorului creșelor din Brașov s-a schimbat: astfel, prin decizia Inspectorului Școlar General, cu avizul primarului, în funcția de director este numit un cadru didactic. Începând cu data de 1 aprilie, noul director al serviciului care gestionează cele 9 creșe din municipiul Brașov este Georgiana Buta, fost director la Grădinița nr. 3, această etapă fiind ultima din procesul de transformare a creșelor în instituții de învățământ.

,,Am avut întâlniri informale cu conducerea creșei de la acea vreme, cu reprezentanții Primăriei, încercând să găsim posibilitățile de formare a noului Consiliu de Administrație, care să ia toate deciziile legale și să nu punem în pericol funcționarea, cel puțin din punct de vedere administrativ, a creșelor. Am ajuns la această dată. Decizia o dă inspectorul școlar general, cu avizul primarului respectivei localități, în care funcționează creșele. Ultima numire făcută este în persoana doamnei Buta Georgiana Maria, un director de grădiniță la al doilea mandat, având experiență de lucru cu copiii de la grădiniță, fiind implicată în proiectele primăriei, tot pe ceea ce înseamnă educație antepreșcolară și preșcolară, fiind membru în Consiliul Consultativ Metodist al Inspectoratului Școlar, după ce m-am consultat și cu colegii inspectori de grădinițe, am făcut această nominalizare. Cu data de 1 aprilie am primit și avizul deciziei de nominalizare, astfel că Doamna Georgiana Buta și-a început mandatul de director”, a precizat inspectorul școlar general Ovidiu Tripșa.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

Cu o experiență vastă în activitatea de educație a preșcolarilor, dar și de management al unei unități de învățământ, fiind director al Grădiniței nr. 3 din Brașov de peste 10 ani, Georgiana Buta s-a arătat încrezătoare că, alături de colegii de la „Creșa Brașov”, de educatoare și îngrijitoare, va reuși să dezvolte și mai mult serviciile oferite antepreșcolarilor.

„Le mulțumesc celor două instituții partenere și conducerilor acestora, Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Brașov, pentru încrederea acordată. Această numire în funcția de director al Creșei Brașov mă onorează și mă obligă în același timp să îmi desfășor activitatea cu profesionalism. Mă bazez pe expertiza mea ca profesor de învățământ preșcolar, mentor, formator național, metodist al Inspectoratului Școlar Județean Brașov și director de grădiniță”, a explicat Georgiana Buta, noul director al „Creșei Brașov”.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

Scurtă prezentare:

  • din septembrie 2015 – până în 31 martie director al Grădiniței cu program prelungit nr. 3 Brașov, având ca unități arondate: Grădiniță cu program normal Creștin-Ortodoxă „Sfânta Filofteia” Brașov şi Grădinița cu program normal nr. 38;
  • metodist al ISJ Braşov;
  • membru în Consiliul Consulativ al Directorilor;
  • profesor metodist învăţământ preşcolar.

În acest moment, în Brașov sunt funcționale 9 creșe, cu 1.070 de locuri. Primăria Brașov are în derulare, în diferite faze, alte 5 proiecte pentru construirea de creșe, cel mai avansat fiind cel din cartierul Coresi, care se va finaliza în această vară.

,,Pe lângă cele nouă creșe care sunt acum deschise și funcționează în municipiul Brașov, avem în diferite stadii de implementare proiecte pentru alte cinci. Cel mai repede se va deschide creșa din Coresi, în toamna acestui an, înainte de începerea noului an școlar, urmând să continuăm investițiile pentru creșe în cartierul Bartolomeu Avantgarden, pe suprafața fostului depozit de tramvaie, în Noua, în Stupini și în Triaj. O parte dintre aceste proiecte sunt deja prinse pe lista de sinteză a Companiei Naționale de Investiții, urmând a fi derulate de către C.N.I.”, a completat viceprimarul Flavia Boghiu.

Conform regulamentului de organizare și funcționare, coordonarea și controlul activității pentru Creșa Brașov sunt asigurate de Consiliului Local al municipiului Brașov și de către primarul municipiului Brașov. Activitatea de educație timpurie antepreșcolară este coordonată metodologic de Inspectoratul Școlar Județean Brașov, prin unități de învățământ preșcolar cu personalitate juridică desemnate în acest scop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.