Cristian Cioacă rămâne în închisoare! Cererea de eliberare condiţionată a fost respinsă

Fostul poliţist Cristian Cioacă rămâne în închisoare, după ce Judecătoria Piteşti i-a respins luni, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată, însă decizia nu este definitivă, transmite Televiziunea Română.

Potrivit deciziei instanţei, Cioacă are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare în luna mai 2023.

„Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat, în prezent deţinut la Penitenciarul Mioveni, ca neîntemeiată. Menţine termenul stabilit de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită, respectiv 10.05.2023. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei”, au stabilit judecătorii.

Citeste și:  Cum arată vacanța de Paște după intrarea în spațiul Schengen: Luna mai vine cu schimbări în preferințele de călătorie ale românilor

La sfârșitul lui ianuarie 2013, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte. Condamnarea a venit în 2014, după aproximativ șapte ani de la dispariţia soţiei sale. Sentința, 15 ani și 8 luni de închisoare.

Cristian Cioacă își execută pedeapsa la Mioveni și foarte rar s-a mai auzit despre el. Dincolo de pedeapsa cu închisoarea, magistraţii au decis că el trebuie să plătească daune morale familiei Elodiei și fiului lor.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.