Crucea de la Știm, din Șcheii Brașovului, va fi restaurată! Monumentul este la un pas să se prăbușească!

Primăria s-a autosesizat în cazul Troiței Crucea de la Știm, de pe strada Curcanilor din Brașov, aflată într-o stare avansată de degradare și va interveni pentru sanvarea monumentului istoric.

Situația dezastruoasă în care se află Crucea de la Știm sa Crucea din Grui a fost prezentată de brașovstiri.ro, iar articolul nu a rămas fără ecou.

Primăria va aloca fonduri și va realiza punerea în siguranță și refacerea/restaurarea „troiței închise de pe strada Curcanilor – Pajiștei“, aflată în stare de degradare.

„În legătură cu starea de degradare a troiței de pe strada Curcanilor, menționăm faptul că în luna ianuarie vom elibera autorizația de construire în regim de urgență pentru punerea în siguranță a construcției. Am identificat și soluția financiară, din fondul de reparații de urgență, pentru documentație și pentru reabilitarea acestei troițe. În următoarea perioadă vom lansa procedura de achiziție privind proiectarea și atribuirea lucrărilor de restaurare. Vom face și un deviz estimativ, se va face o expertiză tehnică, se vor evalua toate lucrările care trebuie realizate, atât în legătură cu construcția efectivă, cât și cu pictura interioară“, a declarat Marilena Manolache, arhitectul-șef al municipiului.

Citeste și:  Peste două milioane de cărți funciare, eliberate gratuit pentru cetățeni, cu fonduri europene

Menționăm că troița se află în grija grupului Junilor Curcani și a fost închisă în ultimii ani. Starea sa de degradare a fost sesizată pe rețelele de socializare, fără însă a fi adresată o solicitare către primărie, pentru reabilitarea ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.