CSM Codlea – FC Braşov 1-5, într-un meci de pregătire pentru partida cu Unirea Slobozia

FC Braşov se pregăteşte de ultimul meci din campionatul regular al Ligii a 2-a, contra celor de la Unirea Slobozia. Într-un meci de pregătire, disputat ieri la Codlea, stegarii s-au impus cu scorul de 5-1(2-1), în faţa celor de la CSM Codea.

Pe o vreme deloc prietenoasă, cu un vântr puternic şi o ploaie care s-a oprit doar pentru câteva minute, primii care au marcat au fost codleanii, în minutul 12, apoi stegarii au pus stăpânire pe joc. După ce au ratat câteva ocazii mari, galben-negrii au reuşit să egaleze prin Kirill Kirilenko (min. 41), din lovitură de la 11 metri. La ultima fază a primei reprize s-a făcut 2-1 pentru FC Braşov, marcator Diogo Izata.

Citeste și:  Întâlnire de lucru la Penitenciarul Codlea, organizată în baza Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate

Repriza a 2-a s-a jucat la o singură poartă, iar presiunea stegară s-a văzut, golurile au venit unul după altul: Luca Florică (min. 55) şi de două ori Adi Chică-Roşă (min. 75 şi 86) au făcut ca la final scorul să fie 5-1 pentru stegari.

„Un amical în care am urmărit să dăm minute jucătorilor care nu au evoluat foarte mult. Un amical foarte bun. Le mulţumim celor de la Codlea pentru că ne-au primit foarte bine. Un amical bun, mă bucur că nu s-au accidentat. A fost o parte din antrenamentul pentru meciul de la Slobozia. Important e că am avut ritm, am avut două zile grele. Una peste alta, un antrenament reuşit”, a spus la finalul meciului Dan Alexa, antrenorul de la FC Braşov.

FC Braşov a jucat în formula: Andrei Ureche (Ştefan Dobre min. 30, Daniel Mutu min. 60) – Tomislav Sorsa (Marius Burlacu min, 30, Zoran Mitrov min. 60), Andrei Marc (Ivan Fustar min. 45), Andrei Vasu (cpt.) (Tudor Oltean min. 45) – Sergiu Pîrvulescu (Andrei Lascu min. 45), Vasile Constantin (Diogo Izata min. 30, Alexandru Saim Tudor min. 60), Robert Boboc (Rareş Lazăr min. 60), Kirill Kirileko (Daniel Dumbravă min. 60) – Luca Florică (Dan Spătaru min. 60), Milcho Angelov (Tudor Cociş min. 30), Eduard Lambrinoc (Adi Chică-Roşă min. 45).

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

Pentru FC Braşov urmează deplasarea de la Slobozia, pentru meciul cu Unirea. Partida va avea loc duminică, 12 martie, de la ora 13.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.