Cum să împrietenim copiii cu lectura – ateliere pentru părinții și profesorii din Brașov

Editura Frontiera îi invită pe părinții și profesorii din Brașov la o serie de ateliere despre importanța lecturii în dezvoltarea emoțională și intelectuală a copiilor. Atelierele fac parte din proiectul Laboratorul lui Serafim la Brașov, desfășurat în perioada septembrie – octombrie 2024 în parteneriat cu Primăria Brașov.

Participarea la ateliere este gratuită și se face printr-un email de înscriere la adresa mihaela@editurafrontiera.ro.

Atelierul pentru părinți va avea loc online joi, 3 octombrie 2024, ora 18:00, și va fi susținut de Mădălina Andreescu. Atelierul le va pune la dispoziție părinților resurse care să-i ajute în formarea obiceiului lecturii la copii.

Mădălina Andreescu este povestitoare la Asociația “Spune-mi o poveste pentru suflet” și educatoare Montessori de aproape 10 ani. Are trei copii și este totodată autoarea volumului Povești și gânduri pentru oameni (Nepsis, 2022).

Citeste și:  Peste 135.600 de persoane şi aproximativ 49.800 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

Atelierul pentru profesori va avea loc sâmbătă, 5 octombrie 2024, începând cu ora 10:30, la HUB-ul educațional NUC din Brașov și va fi dedicat metodelor pe care le pot folosi profesorii pentru a dezvolta obiceiul lecturii la elevi. Sosirea participanților se face de la ora 10:00.

Atelierul va fi susținut de Andreia Petcu, profesor, ecolog și mediator cultural, fondator al “Asociației Learning by Teaching”. Andreia este totodată autoarea cărții Străbunicul meu, Emil Racoviță (Frontiera, 2021).

Proiectul Laboratorul lui Serafim la Brașov este o prelungire a clubului de lectură al editurii, Laboratorul lui Serafim, și este dedicat copiilor, părinților și profesorilor din Brașov. În cadrul proiectului, copiii sunt implicați în excursii culturale în municipiul Brașov și participă la ateliere de lectură, caligrafie, patrimoniu și linogravură. Atelierele stabilesc conexiuni inedite între cărți și obiectivele majore de patrimoniu din Brașov.

Citeste și:  Inteligența artificială este utilizată în 86% dintre companiile din România. Adopția tehnologiei este accelerată de către angajați

Prin acest proiect, Editura Frontiera își propune să contribuie la punerea în valoare a moștenirii culturale din vechiul cartier românesc Şchei și la educarea gustului pentru carte în rândul copiilor din Brașov.

Laboratorul lui Serafim la Brașov este un proiect finanțat din bugetul Municipiului Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.