Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile debutează joi, pe Valea Cărbunării din Râșnov

Cupa Mondială la sărituri cu schiurile va poposi şi în această iarnă la trambulina olimpică din Valea Cărbunării! Râșnovul va găzdui, în perioada 16 – 19 februarie 2023, două etape individuale la feminin, o etapă individuală la masculin şi una masculină de Super Team, care vor fi transmise în direct la posturile de televiziune româneşti şi străine.

Râşnovul va fi pentru a opta oară în lumina reflectoarelor, iar de această dată nu doar la figurat – prin faptul că toată elita mondială a acestui sport va fi prezentă la startul competiţiilor, ci chiar la propriu – având în vedere că în acest an, în premieră, toate etapele se vor desfăşura în nocturnă.

Citeste și:  Ilie Năstase vine la Brașov pentru premiera documentarului NASTY! Astăzi, la Cinema One și Cinema City

Pentru organizarea perfectă şi desfăşurarea ireproşabilă a întrecerilor de sărituri cu schiurile, Consiliul Judeţean Braşov a aprobat în cadrul şedinţei ordinare de astăzi încheierea unui Acord de Asociere între UAT Judeţul Braşov, UAT Oraşul Râşnov şi Federaţia Română de Schi Bialtlon, precum şi alocarea sumei de 565.000 de lei.

“Consiliul Județean Brașov a alocat suma de 565.000 de lei, care se vor regăsi strict în tot ceea ce înseamnă echipamentele de nocturnă. De asemenea, Primăria Râșnov s-a implicat pe partea de premii și de celelalte obiective care trebuie realizate. Este un eveniment care, după părerea mea, este că este cel mai mare din România. Nu cred că România desfășoară vreun eveniment sportiv de o asemenea anvergură”, a spus președintele Consiliului Județean Brașov Adrian Veștea.

Citeste și:  Elevii din Ploiești blocați în gara din Buda în timpul călătoriei către Brașov în „Săptămâna Verde”

Așadar, suma din bugetul judeţean va fi utilizată pentru închirierea serviciilor de instalare a iluminatului nocturn la Baza Olimpică din Valea Cărbunării, pentru amenajarea trambulinelor şi a terenului din jur.

  • La feminin, etapele sunt programate vineri după-amiază, începând cu ora 16.00, când se va da startul primei runde și sâmbătă dimineață, începând cu ora 10.00.
  • Băieții vor avea un antrenament oficial vineri dimineață, de la ora 10.00, urmând ca întrecerile individuale să se desfășoare sâmbătă după-amiază, de la ora 16:15, calificări și de la ora 17:00 prima rundă din concurs.
  • Competiția de Super Team va ave loc duminică, de la ora 16.00, calificări, urmând ca la ora 17.00 să fie dat startul în prima rundă.
Citeste și:  România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite

„Sunt bucuros că visul nostru de a găzdui competiţii sportive de nivel mondial, început în februarie 2013 cu întrecerile Festivalului Olimpic al Tineretului European, continuă an de an prin etapele de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile – atât concursuri de vară, cât şi de iarnă, la masculin şi feminin. Ne menţinem în elita competiţiilor de cel mai înalt nivel şi am toată încrederea că vom face faţă, şi de această dată, tuturor exigenţelor Federaţiei Internaţionale de Schi”, mai spune Adrian Veștea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.