Cursele de accelerare pentru amatori revin duminică, la Brașov

Campionatul Județean de Promo Rally, competiție destinată amatorilor, își deschide porțile pentru noul sezon în anul de grație 2021, mai devreme decât în cei peste 20 de ani de existență. Graba organizatorului – Clubul Sportiv Auto Blic – este justificată de faptul că, după încercarea reușită din toamna lui 2020, începând cu acest an campionatul se va desfășura pe două ramuri sportive distincte și anume: Campionatul Promo Speed Challenge powered by WRT Parts (concurs de accelerare) și Campionatul de Promo Rally powered by WRT Parts (concurs de viteză pe circuit), susținute de Auto Chelu & Dinamic 92.

Calendarul celor două ramuri cuprinde pentru sezonul 2021 – 2022, 3 etape pentru Speed Challenge și 5 etape pentru Rally.

Citeste și:  CellEAST - Primul Concurs Internațional din România dedicat exclusiv Violoncelului. Premii în valoare de 11.000 euro

Revenite în toamna anului trecut după o absență de 19 ani de la prima cursă de accelerare organizată în Brașov de Clubul Auto Blic și după trei ediții de curse de același gen organizate în urmă cu aproximativ 10 ani de clubul păstorit de promotorul și campionul driftului în România, Gabi Onofrei, spectaculoasa cursă de accelerare cunoscută în limbaj popular sub denumirea de ”liniuțe” revine în Brașov ca prima etapă a Campionatului Promo Speed Challenge powered by WRT Parts.

Duminică, 1 August, pe strada Timișul Sec (Centura veche a Brașovului) se va desfășura prima etapă a Promo Speed Challenge powered by WRT Parts susținută de Auto Chelu & Dinamic 92. Cu toate că lista de înscrieri este deschisă de curând, este una „scurtă”, iar organizatorii sunt convinși, având în vedre etapa inaugurală din toamnă, că duminică vor fi un număr mare de participanți care se vor alinia la startul spectaculoasei curse.

Citeste și:  S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

”Având în vedere semnificațiile sloganului nostru – „Defensiv pe șosea! Ofensiv pe circuit”– ne-am gândit, toamna trecută, ca așa zisele curse ilegale de pe centura Brașovului și nu numai, pot fi incluse în ceea ce noi promovăm încă de la prima ediție a acestui campionat și anume faptul că competițiile sportive auto trebuie obligatoriu să se desfășoare în cadru organizat și în deplină siguranță atât față de ceilalți competitori cât și pentru spectatori. Judecând după numărul mare de participanți (75), spectacolul sportiv oferit de aceștia, dar mai ales de disciplina sportivă de care au dat dovadă sportivii amatori aflați în concurs, considerăm că drumul pe care l-am ales este unul bun. Sperăm ca la cele trei etape ale acestei ramuri sportive să atragem cât mai mulți conducători auto extrăgându-i din manifestațiile ilegale”, a declarat Cristian Andrei, directorul de organizare al evenimentului care a mai adăugat: ”Demersul nostru este susținut de Primăria Brașov, de IPJ Brasov – Biroul de Poliție Rutieră, de ISU Brașov și de Brigada Mobilă De Jandarmi Brașov”.

Calendarul Promo Speed Challenge powered by WRT Parts:

Citeste și:  Începe cea de-a III-a ediție Orchestra's Conductor Competition

Etapa 1 – Duminică, 1 August 2021

Etapa 2 – Duminică, 29 August 2021

Etapa 3 – Duminică, 26 Septembrie 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.