Dan Alexa, despre meciul cu Viitorul Tg. Jiu: „O echipă omogenă, formată din jucători foarte talentați”

FC Braşov este gata de prima etapă a play-out-ului Ligii a 2-a. Dan Alexa vrea să vadă la treabă şi jucătorii care au evoluat mai puţin în acest sezon, astfel că spune că va da şanşe şi lor.

În prima etapă din play-out, FC Braşov întâlneşte, pe Stadionul Tineretului, pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
În sezonul regular, FC Braşov a învins pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 3-2, meciul disputându-se în deplasare.

„Este una dintre echipele apropiate de noi din punct de vedere valoric. Am avut un meci foarte greu la Târgu Jiu în campionatul regular. O echipă omogenă, formată din jucători foarte talentați. Au un echilibru. Au câştigat la Ciuc. Au un antrenor, Cojocaru, foarte ambițios. Îmi doresc să începem bine, să tratăm play-out-ul foarte serios. Aparent suntem liniştiți din punct de vedere al barajului, dar îmi doresc ca echipa să crească. Să pregătim sezonul viitor. Vor fi jucători care vor juca, jucători care au evoluat mai puţin. Merită şansa asta pentru că s-au antrenat foarte bine şi au jucat mai puţin. Am aşteptări să tratăm serios play-out-ul asta. Am avut spernţe până la final că puntem juca în play-off. Am avut toţi o nebunie, chiar dacă era foarte greu. Dar este play-out şi trebuie să obţinem maxim din el. Trebuie să îl tratăm serios în perspectiva sezonului următor”, a spus antrenorul Dan Alexa.

FC Braşov începe Grupa B a play-out-ului de pe locul 2, cu 28 de puncte.
Meciul va avea loc sâmbătă, 18 martie, de la ora 11.00, pe Stadionul Tineretului.
Preţul biletelor la tribuna a 2-a este de 10 lei, iar la tribuna oficială 50 de lei.

Citeste și:  Biciclete gratuite pentru elevii din Cristian! Primăria investește 650.000 de lei pentru a-i pune pe elevi în mișcare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.