Dan Alexa, înainte de meciul cu Unirea Dej: “Mergem să obţinem maxim de la deplasarea asta”

FC Braşov întâlneşte, sâmbătă, revelaţia Ligii a 2-a, Unirea Dej, echipă care ocupă locul doi în clasament. Dejul este neînvins acasă şi a pierdut un singur meci până acum, în deplasare, cu “Poli” Iaşi.
Cu toate acestea, Dan Alexa are aşteptări mari de la echipa pe care o conduce şi spune că jucărorii lui sunt capabili să facă un meci bun. Cu motivaţie şi determinare FC Braşov ar putea face o figură frumoasă şi să aducă toate cele trei puncte sub Tâmpa.

Întâlnim surpriza acestui campionat. Oţelul Galaţi are o tradiţie, are istorie, au stadionul aproape plin la fiecare meci. Pentru mine surpriza a fost Unirea Dej, o echipă foarte bine organizată, atât pe fază de apărare cât şi pe fază de atac. Nu sunt întâmplătoare rezultatele pe care le au. Au un nucleu de jucători care au jucat foarte mult împreună, un antrenor tânăr, şi studiindu-l, echipa lui arată foarte bine.
O deplasare grea, dar am aşteptări de la echipa mea. Suntem capabili să facem meciuri bune, am arătat-o în multe momente anul acesta. Trebuie să fim motivaţi, să avem determinare şi să ne aşteptăm la o replică foarte bună a Dejului. Vine şi destul de multă lume la stadion, o să fie o atmosferă de meci important. Am aşteptări de la jucătorii mei, mai ales de la cei cu experienţă, să gestionăm foarte bine momentele jocului şi să obţinem maxim de la deplasarea asta
.”, a spus Dan Alexa, antrenorul de la FC Braşov.

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

FC Braşov se deplasează la Dej cu mari probleme de lot. Marius Burlacu şi Vasile Constantin sunt suspendaţi, iar Tomislav Sorsa încă nu este refăcut după accidentare, şi încă face recuperare în Croaţia.

Din păcate variantele pe care le aveam pentru partea dreaptă s-au epuizat, dar mergem să facem un meci bun. Mergem să obţinem maxim, am încredere că putem să îl facem, dar pentru asta trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere. Dacă mergem nepregătiţi o să suferim foarte mult.
Am avut o discuţie cu jucătorii, îmi place ca echipa mea să aibă agresivitate, îmi place să fim echipa care impune un ritm puţin peste medie. Dar acestea sunt lucruri copilăreşti pe care le-au făcut, care te pot costa foarte mult. Am vorbit şi cu Saim, şi cu Constantin, cu toată echipa, sunt jucători în care eu cred foarte mult, sunt alături de ei. Şi eu am fost un jucător care a luat foarte multe cartonaşe, doar că asta trebuie remediat. Una e să iei un cartonaş roşu în folosul echipei şi alta e să îl iei la mijlocul terenului fără niciun fel de logică. Dar eu le-am înţeles atacurile şi sper ca pe viitor să fie mult mai atenţi din punctul ăsta de vedere
”, a completat Dan Alexa.

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

Meciul dintre Unirea Dej şi FC Braşov va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe Stadionul Municipal din Dej.
Suporterii braşoveni pot urmări partida şi pe canalul de Facebook echipei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.