Dan Alexa, înaintea ultimei etape din campionatul regular: “Trebuie să se alinieze planetele”

FC Braşov se află în faţa ultimului meci din campionatul regular al Ligii a 2-a. Chiar dacă şansele sunt mici, aşa cum spune chiar Dan Alexa, stegarii merg încrezători că pot pot obţine victoria, iar cu ajutorul rezultatelor favorabile din celelalte meciuri, pot accede în play-off.

Un prim plus este că pentru acest meci Dan Alexa are tot lotul valid, şi se poate baza pe toţi jucătorii. Singura absenţă este Ştefan Blănaru, care mai are de tras după accidentarea la umăr.

Este un joc unde practic mergem să obţinem cele trei puncte. Sincer vă spun, îmi este greu să cred că mai putem prinde play-off-ul, depinde de foarte mulţi factori. În orice eventualitate mergem să luam punctele puse în joc. Mergem să facem un joc bun, îmi doaresc foarte mult asta, îmi doresc să începem jocul altfel decât l-am început la Buzău. Avem nevoie de încredere. Eu cred că va fi un meci interesant pentru că şi pentru Slobozia este un meci decisiv, ei au şanse mult mai mari ca noi să prindă play-off-ul, în eventualitatea în care câştigă. La noi, şi dacă câştigăm, trebuie să se alinieze planetele, şi e foarte greu.
Va fi un meci disputat. Am pretenţii de la jucătorii mei să arate foarte multă determinare, curaj, să facem un meci bun. În eventualitatea în care nu prindem play-off-ul, avem nevoie de puncte pentru a avea un play-out liniştit
.”, a spus Dan Alexa, antrenorul de la FC Braşov.

Meciul dintre Unirea Slobozia şi FC Braşov, din etapa a 19-a a campionatului regular al Ligii a 2-a va avea loc duminică, de la ora 13.00, pe stadionul 1 Mai din Slobozia.
Toate meciurile etapei se vor disputa în aceeaşi dată la aceeaşi oră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.