Dani Alves, celebrul fotbalist al Barcelonei, condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare pentru viol

Fotbalistul brazilian Dani Alves, fostul jucător al echipei FC Barcelona, a primit recent o condamnare cu executare de patru ani şi jumătate pentru violarea unei tinere în capitala Cataloniei, la sfârşitul anului 2022, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Dani Alves se afla în arest preventiv din data de 20 ianuarie 2023, după ce a fost acuzat că a agresat sexual o tânără de 23 de ani, în discoteca Sutton din Barcelona, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022.

El se afla în momentul respectiv într-o vacanţă de câteva zile la Barcelona, după ce participase la Cupa Mondială 2022 din Qatar cu selecţionata Braziliei.

În sentinţa sa de joi, Secţia 21 a Tribunalului din Barcelona l-a condamnat pe brazilian la patru ani şi jumătate de închisoare, cinci de libertate condiţionată şi nouă de distanţare faţă de victimă, pe care trebuie să o despăgubească cu 150.000 de euro pentru infracţiunea de agresiune sexuală.

Citeste și:  Elevii și studenții pot primi 200 de euro pentru a-și cumpăra calculator

În vârstă de 40 de ani, Dani Alves este unul dintre cei mai titraţi fotbalişti din istorie. E la cucerit 23 de trofee alături de FC Barcelona, la care a evoluat între 2008 şi 2016. În cursul carierei sale, brazilianul a mai jucat la Sevilla FC, Juventus Torino, Paris Saint-Germain şi Sao Paulo FC, iar în momentul arestării sale se afla sub contract cu echipa mexicană Pumas UNAM, care l-a concediat imediat după apariţia acuzaţiilor împotriva sa, mai subliniază Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.