De săptămâna aceasta, autobuzul etajat își reia circulația pe traseul Brașov – Poiana Brașov

Începând cu data de 3 iulie, operatorul de transport, RATBv, va pune în circulație, pe linia 20, care face legătura între Livada Poștei și Poiana Brașov, autobuzul etajat, ,,turistic”. Acesta va circula în zilele de sâmbătă și duminică și în zilele de sărbători legale, atunci când condițiile meteo permit. Plata călătoriei se va face cu aceleași tipuri de bilete sau abonamente ca și pentru celelalte autobuze care deservesc linia 20.

,,Vești bune pentru turiști și brașoveni. Având în vedere vremea frumoasă, din luna iulie, autobuzul turistic își reia circulația pe traseul Brașov – Poiana Brașov. Acest autobuz turistic este un ,,double-decker”, deschis și ne dorim, ca în acest fel, turiștii și brașovenii, deopotrivă, să se bucure și de drumul până în Poiana Brașov”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  Taxă de liberă trecere pe anumite drumuri județene din Brașov, pentru maşinile de mare tonaj

Acest autovehicul are 88 de locuri, respectiv 76 pe scaune și 12 în picioare (primul nivel). Autobuzul, marca Iribus, are podea joasă pe toată lungimea, astfel că la primul nivel este foarte ușor accesibil pentru toate categoriile de călători. La etajul superior nu se permite călătoria în picioare și este obligatorie centura de siguranță. Autobuzul nu este prevăzut cu sistem de transport al bicicletelor.

Graficul de circulație al autobuzului etajat este:

– plecări din Livada Poștei: orele 09.20; 10.20; 11.20; 12.20……18.20;

– plecări din Poiana Brașov: orele 09.50; 10.50; 11.50; 12.50….18.50. 

Transport biciclete

Pentru a asigura un mod mai facil de încărcare a bicicletelor pe platformele de transport atașate autobuzelor de pe linia 20, operatorul de transport, RATBv S.A., a modificat una dintre remorci, astfel încât încărcarea să se poată face mai rapid și în condiții de siguranță. Cealaltă platformă era deja prevăzută cu un astfel de sistem.

Citeste și:  Festivalul Filmului European ajunge în luna mai la Brașov

Conform precizărilor reprezentanților RATBV, bicicletele vor fi încărcate și asigurate de proprietarii acestora, conducătorul auto urmând să verifice faptul că prinderea s-a realizat corect, pentru a preveni apariția oricărui incident.

Suporturile de transport sunt omologate și nu prezintă pericole pentru siguranța bicicletelor.

Pentru a nu apărea situații de nerespectare a graficelor de circulație, persoanele care doresc să beneficieze de serviciul gratuit sunt rugate să se prezinte cu circa 10 minute înainte de plecarea în cursă la peronul de îmbarcare, din Livada Poștei sau Poiana Brașov, pentru a avea timp să-și încarce și asigure bicicletele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.