Doi tineri au fost reținuți de polițiștii brașoveni, după o șicanare în trafic pe Centura ocolitoare a municipiului Săcele

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectează acte de cercetare penală într-un dosar, în care doi bărbați au fost reținuți după ce ar fi lovit un conducător auto.

Polițiștii săceleni s-au sesizat la data de 09 mai 2023, după ce un apel telefonic de urgență semnala faptul că, în jurul orei 18.00, un bărbat care conducerea autovehiculul pe Centura ocolitoare a municipiului Săcele ar fi fost șicanat în trafic de un alt autovehicul. Conducătorul acestuia a oprit busc în fața mașini sale, iar din vehicul au coborât două persoane care l-au agresat fizic.

La fața locului au fost direcționate echipaje de poliție, iar cercetările efectuate au condus la lămurirea stării de fapt, dar și la identificarea celor două persoane agresive.

Citeste și:  Echipa MDLPA a participat la evaluarea României de către OCDE

În baza materialului probator existent până la acest moment, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, în care cei doi bărbați, de 29 și 31 de ani, din localitatea Săcele, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.

Cele dou persoane care s-au manifestat agresiv au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore, acestea fiind introduse la acest moment în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finaliazarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.