Drumul ,,Cărămidăriei – Poiana Brașov”: descongestionarea traficului din Livada Poștei și Warthe vs. cheltuieli de 100 de milioane de lei și 4,6 ha de pădure scoase din fondul forestier

Proiectul de actualizare a studiului de fezabilitate pentru drumul de legătură strada Cărămidăriei – drumul spre Poiana Brașov, drum care are rolul de a asigura o alternativă de acces spre Poiana Brașov la str. Livada Poștei – Calea Poienii, a ajuns în etapa de demarare a studiului de impact de mediu. Acest studiu trebuie elaborat, în urma deciziei Agenției de Protecție a Mediului, deoarece traseul străzii se desfășoară în mare parte prin pădure, iar lucrările afectează aproximativ 4,6 ha din fondul forestier. Valoarea estimată a lucrărilor pentru realizare acestui drum sunt de aproximativ 100 milioane de lei.

Având în vedere impactul pe care acest drum îl va avea asupra pădurii din zona Stejăriș, valoarea ridicată a investiției, Municipalitatea a luat decizia de a consulta cetățenii și în această etapă. Astfel, în 17 februarie, începând cu ora 18.00 va avea loc o întâlnire publică în care proiectantul va prezenta stadiul proiectului, iar cetățenii vor avea posibilitatea să își spună punctul de vedere cu privire la oportunitatea acestui proiect. Pentru a asigura posibilitatea participării brașovenilor care nu au posibilitatea de a se conecta on-line, Municipalitatea încearcă să găsească o soluție, care să respecte prevederile legale privind reducerea riscului de  răspândire a coronavirusului, dar și să dea posibilitatea cetățenilor să participe la această întâlnire. Pentru a participa la această întâlnire puteți accesa, aici.

Citeste și:  Sfârșit de sezon de schi în Postăvarul! Temperaturile ridicate din ultima vreme au accelerat deteriorarea pârtiilor

Descriere variante traseu

Traseul drumului este amplasat în intravilanul municipiului Brașov, în partea central-vestică a acestuia și face legătura între cartierul Bartolomeu și km 3+000 al drumului național DN1E/ Drumul Poienii/str. Stejeriș.

Soluțiile de realizare a drumului de legătură au fost analizate în mai multe variante, după cum urmează:

  • prima variantă de traseu – se desprinde spre dreapta, de la intersecția cu strada Amurgului și urmează traseul drumului existent (drumul de acces la cariera de piatră) după care intră în pădure și continuă până la intersecția cu Drumul Poienii;
  • a doua variantă de traseu – se desprinde spre stânga, de la intersecția cu strada Amurgului și intră în pădure după aproximativ 60 m, după care continua până la intersecția cu Drumul Poienii.
Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

Traseele celor două variante se suprapun începând de la jumătatea lungimii acestora, până la intersecția cu Drumul Poienii.

Variantele de alcătuire a profilului transversal sunt următoarele:

  • prima variantă – cu profil de drum, conform studiului de fezabilitate anterior:
  • lățime parte carosabila                                                       2×3.50m;
  • lățime acostamente:                                                           2×1.00m, din care,
    • acostamente consolidate                                        2×0,50m;
  • lățime platformă drum                                                       9,00m.
  • a doua variantă – cu profil de stradă conform temei de proiectare:
  • lățime parte carosabila                                                      2×3.50m;
  • lățime acostamente:                                                          2×0.75m, din care,
    • acostamente consolidate                                 2×0,50m;
  • lățime platformă drum                                                      8,50m;
  • rigole bilaterale                                                                 2×1,00m;
  • zone verzi bilaterale                                                          2×1,50m;
  • trotuare bilaterale                                                              2×1,00m;
  • piste de biciclete dus-intors                                              1×2,00m

Din analiza celor doua variante de traseu, soluția recomandată este cea din varianta I, datorită următoarelor avantaje:

  • traseul drumului este mai scurt;
  • necesita scoaterea unei suprafețe mai mici din fondul forestier al municipiului Brașov;
  • numărul traversărilor cursurilor de apă este mai mic;
  • volumul lucrărilor de terasamente este mai redus;
  • lungimea și volumul lucrărilor de consolidare a terasamentelor sunt mai reduse;
  • costuri de execuție mai mici.
Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

Din analiza celor doua variante de alcătuire a profilului transversal, soluția recomandată este tot varianta I, datorită următoarelor avantaje:

  • drumul are lățimea platformei mai mică decât cel din varianta II și implicit ocupă o suprafață mai mică de teren;
  • se adaptează mult mai bine la configurația terenului și implică volume de terasamente inferioare;
  • lucrările de consolidare a terasamentelor sunt mult mai mici, față de cea de-a doua variantă;
  • nu sunt necesare lucrări de drenare a terasamentelor, datorita permeabilității spațiilor verzi;
  • costuri inferioare și timp de execuție mai scăzut.

Costurile estimate pentru realizarea obiectivului de investiții:

Valoarea lucrărilor de construcție este de 103.297.134,99 lei, inclusiv TVA.

Durata totala de execuție a lucrărilor, decurgând de la data semnării contractului și a emiterii ordinului de începere a lucrărilor pana la recepția la încheierea procedurii de recepție a lucrărilor este de 36 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.