După implementarea cu succes a modelului german de învățământ dual, Brașovul vrea să îl aplice și pe cel elvețian

Una dintre prioritățile Municipalității în domeniul educației rămâne dezvoltarea învățământului profesional dual. După ce Școala Profesională Germană Kronstadt (SPGK) a devenit un model în România și după ce și alte unități de învățământ din Brașov au implementat acest model dual și în domenii ca HoReCa, transport public sau rețele utilitare, municipalitatea vrea să dezvolte în continuare învățământul profesional dual preluând și din experiența elvețiană.

Primarul Allen Coliban a avut o serie de discuții cu ambasadorul Elveției la București, E.S. Arthur Mattli. La ultima întâlnire, cele două părți au stabilit și modalitatea prin care partea elvețiană poate sprijini demersul Brașovului, mai ales că există o cerere continuă pe piața muncii pentru diferite categorii de specialiști. În perioada următoare, executivul va prezenta consiliului local o propunere de parteneriat pentru dezvoltarea colaborării cu partea elvețiană, inclusiv cu universități din această țară.   

,,Ne mândrim că avem o pregătire profesională foarte puternică în Elveția. Formarea profesională în Elveția înseamnă parteneriat, un parteneriat între autoritatea publică, școli, sectorul privat și elevi. Acesta este într-adevăr un parteneriat foarte, foarte puternic. Astfel o companie va spune de ce abilități are nevoie și școlile trebuie să vadă cum să se adapteze la asta. În același timp, pregătirea teoretică se îmbină cu cea practică. Câteva zile vor fi în școală, câteva zile vor fi, în aceeași săptămână, în fabrică sau în întreprindere. Așa că există, între teorie și practică, săptămânal, această interacțiune”, a declarat ES Arthur Mattli, ambasadorul Elveției la București.

Totodată, ambasadorul a vorbit și despre importanța schimbării de atitudine a românilor față de pregătirea profesională. În acest moment oamenii sunt evaluați dacă termină sau nu o facultate, nu dacă sunt specialiști într-un domeniu sau altul, ceea ce nu este benefic pentru dezvoltarea societății, inclusiv la nivel economic.

Citeste și:  25.000.000 de lei, investite în 25 de microbuze „verzi” pentru elevii din judeţul Braşov

„Ceea ce am mai realizat este că, din punct de vedere social, poate cei de aici, care nu merg la universitate, nu sunt priviți la fel de ceilalți, dar în Elveția oferim respect și mândrie acestor oameni care au aceste abilități și dăruire incredibile. Și avem o competiție minunată în Elveția, «Competiția Elvețiană de Aptitudini», care este foarte, foarte populară. Și aici vedem cel mai bun instalator sau cel mai bun producător de mobilă. Și ne mândrim cu adevărat să vedem această excelență. În Elveția, totul este despre calitate. Fie că este vorba de un medic, fie că este un instalator, este vorba despre calitate. Și când o faci bine, primești și respectul, indiferent de cine ești cu adevărat. Depinde cât de bine lucrezi, cât de dedicat ești. Și cred că asta e ceva cu care ne mândrim în Elveția. Sunt foarte optimist că oamenii de aici vor să vadă și calitatea. Aud prea multe plângeri despre lucruri care nu funcționează și oamenii se satură cu adevărat de asta. Și cred că vor fi foarte mândri că au pe cineva care va avea cu adevărat aceste abilități incredibile. Toată lumea este fericită să vadă calitatea muncii“, a mai mai precizat ES Arthur Mattli.

Pentru a pune în practică experiența elvețiană în învățământul profesional în sistem dual, primarul Allen Coliban va prezenta consiliului local, în luna iunie, o propunerea de parteneriat cu ambasada Elveției.

Citeste și:  În data de 28 martie, Ciolacu a emis decizia finală privind închiderea magazinelor în weekend

„Urmează să extindem acest învățământ și urmează, totodată, o colaborare cu ambasada Elveției și cu cadre universitare din Elveția pe dezvoltarea învățământului dual și vocațional în Brașov. În acest sens, în luna iunie voi supune votului consiliului local parteneriatul cu ambasada Elveției și cu universitatea din Lucerna, parteneriat care să fundamenteze și să dezvolte strategia de dezvoltare a învățământului dual în Brașov”, a explicat primarul Allen Coliban.

În același timp, Municipalitatea continuă investițiile în infrastructura dedicată acestui sistem de învățământ, lucrările la căminul pentru elevi de la SPGK fiind deja la faza de finisaje.

 Căminul este cea de a patra investiție majoră pe care Municipalitatea o face împreună cu companiile membre ale DWK Fit for Future pentru SPGK, după amenajarea școlii, a atelierelor și a sălii de sport.

„Suntem la Școala Profesională Germană Kronstadt, în Brașov, o formă de învățământ dual care este dată foarte des drept exemplu în România ca un proiect de succes. Învățământul dual este important pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea economică și industrială a României și a Brașovului în particular. Iar forma aceasta, școala aceasta, este rezultatul unei colaborări cu mediul de afaceri – în principal cu clubul de afaceri german din Brașov. Municipalitatea este partener în acest proiect și parte din responsabilități au fost să dezvoltăm un cămin pentru elevi. Este un prim cămin dezvoltat din fonduri publice, din fondurile municipalității, și care este destinat elevilor. Va fi cu adevărat un campus școlar, aici, la Școala Profesională Germană Kronstadt. Căminul este în faza finală a structurii, montăm geamurile, vor fi finalizate lucrările pe construire în toamna acestui an. Urmează partea de dotări, astfel încât în semestrul doi al anului viitor elevii să poată să beneficieze de servicii de calitate din punctul de vedere al acestui campus și din punctul de vedere al cazării“, a declarant primarul Allen Coliban.

Căminul are 10 niveluri (parter + 9 etaje), 80 de camere și va asigura cazarea pentru 306 elevi. Dotarea sa va fi asigurată de firmele partenere din DWK – Fit for Future, pe principiul „pentru fiecare leu investit de Municipalitate, firmele vor investi tot un leu“. Lucrările sunt realizate de S.C. Atlant Buliding SRL Brașov, termenul de execuție fiind de 24 de luni. Investiția are valoarea de 20.152.714,02 lei fără TVA și este realizată din bugetul local.

Citeste și:  Călătorie liberă în Schengen: Interviu cu Bogdan Despescu despre regulile valabile din 31 martie 2024

Până în prezent au fost executate următoarele lucrări: structura de rezistență, faza I – 100%, faza II – 80%; instalații electrice și curenți slabi (cablare) etaj 1-9 – 95%; instalații termice (montare distribuitoare/colectoare și țeavă distribuție) et. 1-9 – 95%; instalații sanitare (conducte apă rece, apă caldă și canalizare) et.1-6 – 100%; tâmplărie PVC et. 1-6 – 95%; șape et.  2-5 – 85%; tencuieli et. 1-9 – 100%; pereți rigips et. 1-8 – 60%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.