Echipa de volei masculin Corona Braşov s-a calificat în turul al doilea al Ligii Campionilor

CSM Corona Braşov s-a calificat în turul al doilea al Ligii Campionilor la volei masculin, după ce a învins echipa bosniacă OK Radnik Bijeljina, cu scorul de 3-0 (25-15, 25-19, 25-19), miercuri seara, pe teren propriu, în manşa secundă din primul tur.

Campioana României s-a impus într-o oră şi 17 minute, după ce câştigase şi prima manşă cu 3-0.

Dusan Stojsavljevic, cu 13 puncte, a fost cel mai bun om al braşovenilor.

De la oaspeţi s-au remarcat Nikola Drljic (13) şi Miodrag Marinkovic (11).

Corona va juca în turul al doilea cu echipa elveţiană Volley Schoenenwerd, care a trecut de letonii de la SK Jekabpils Lusi.

Citeste și:  Harta Literară la Brașov - lansare și tur literar ghidat de scriitoarea Simona Popescu, dedicat celebrului Grup de la Brașov, pe 26 și 27 iunie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.