
La Campionatele Mondiale de tenis de masă pe echipe găzduite de OVO Arena Wembley, din Londra, reprezentativa României, locul 7 în clasamentul lumii, va disputa mâine prima bătălie pentru un loc pe podium.
Echipa României, în componența Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Andreea Dragoman, Adina Diaconu, Elena Zaharia, a reușit un parcurs spectaculos, dar tensionat, la ediția Mondialelor care marchează atât 100 de ani de la primele confruntări de tenis de masa ale lumii, cât și de la constituirea forului international (ITTF) și a Federației Române de Tenis de Masă (FRTM).

Parte dintr-o grupă complet ”asiatică”, România s-a clasat pe un excelent loc 2, după campioana mondială China, în fața căreia a cedat cu 0-3, dar înaintea Coreei de Sud, pe care a învins-o cu un dramatic scor 3-2, și a Taiwan-ului de care a trecut cu 3-1.
În prima partidă de pe tabloul principal, România a trecut cu 3-0 de Olanda, dar meciul a fost mult mai disputat decât o arată scorul.
A urmat meciul de infarct, pe muchie de cuțit, din optimi, contra Egiptului.
Întâlnirea a debutat în favoarea României, Bernadette Szocs câștigând fără emoții (3-0) în fața Dinei Meshref. A urmat un meci tensionat pe care Andreea Dragoman l-a pierdut cu 2-3 (11-8, 5-11, 4-11, 11-6, 2-11) în fața lui Hana Goda. Elizabeta Samara a readus România în avantaj, prin Victoria în fața lui Farida Badawy, 3-0 (14-12, 11-6, 11-7), dar Bernadette Szocs a pierdut cu 1-3 în fața lui Goda, scor 1-3 (6-11, 11-6, 9-11, 7-11).
Decisivul în care s-au întâlnit Andreea Dragoman a întâlnit-o pe Dina Meshref a fost de coșmar. Românca a pierdut un prim set maraton (17-19), după ce a condus cu 10-7. A revenit însă și a egalat situația la seturi. În setul 3, Dragoman a avut un blocaj inexplicabil. După ce a condus cu 5-3 s-a văzut condusă cu 9-5, și a pierdut cu 6-11. A revenit din nou spectaculos în setul 4 (scor 11-9) și a dus meciul în ”decisivul” întâlnirii România – Egipt.
Setul 5 s-a disputat în nota întregii partide. Românca a început cu 3-0, a fost egalată, dar a reușit să gestioneze mai bine momentele cheie și a obținut o victorie spectaculoasă cu 11-8.
La capătul unei partide care a ținut mai bine de trei ore, România s-a impus cu 3-2 în fața Egiptului și s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial unde va întâlni Franța, medaliată cu bronz la Campioantele Mondiale din 2024, de la Busan.
România este pe locul 7 în ierarhia mondială, în timp ce echipa din Hexagon ocupă locul 5. Reprezentantele noastre conduc cu 5-0 în meciurile directe, dar cele două reprezentative nu s-au mai întâlnit din 2023.
O victorie în sferturile de finală va fi echivalentă cu un loc pe podiumul Mondial, învinsele din semifinale fiind recompensate cu medalii de bronz.
Din 2014, este pentru prima dată când România întâlnește o echipă din Europa în lupta pentru medaliile mondiale. La ultima ediție a CM, a fost eliminată în sferturi de Japonia (0-3)
România a urcat ultima oară pe podiumul mondial în 2000, când a cucerit medalia de bronz.
Palmaresul echipei feminine de tenis de masă a României la Campionatele Mondiale cuprinde 13 medalii – 5 AUR (1950, ’51, ’53, ’55, ’56), 4 ARGINT (1952, ’57, ’63, ’69), 4 BRONZ (1939, ’48, ’61, 2000).
La masculin, echipa reprezentativă a României s-a oprit în optimile de finală ale competiției. Eduard Ionescu, Ovidiu Ionescu, Iulian Chiriță, susținuți de pe banca de rezerve de colegii lor de echipă Darius Movileanu și Andrei Istrate, și-au apărat șansele până în ultima clipă în fața puternicilor reprezentanți ai Chinei, care la final s-au impus cu 3-1.
Românii au debutat cu o victorie spectaculoasă reușită de Eduard Ionescu (nr. 41 ITTF) în fața lui Jingkun Liang (21 ITTF), cu scorul de 3-0 (11-5, 11-7, 11-6). În meciul următor, însă, liderul mondial Chuqin Wang nu i-a dat nicio șansă lui Iulian Chiriță (92 ITTF), scor 3-0 (11-5, 12-10, 11-5), iar Shidong Lin (nr. 6 ITTF) s-a impus fără drept de apel în fața lui Ovidiu Ionescu (153 ITTF), scor 3-0 (11-9, 11-6, 11-4). În cel de-al patrulea meci, care s-a dovedit decisiv, Eduard Ionescu s-a luptat cu îndârjire pentru fiecare punct, reușind să câștige (11-8) un set în fața numărului 1 mondial. La final, a cedat cu 1-3 (8-11, 11-8, 3-11, 4-11), iar partida România – Chia s-a încheiat cu scorul 1-3. La ediția precedentă a mondialelor, în 2024, România a pierdut tot în optimi, tot în fața Chinei, cu scorul 0-3.
Campionatul Mondial 2026 se vede pe AntenaPLAY: https://shorturl.at/LUxFw
Meciurile pot fi urmărite și pe canalul de YouTube al WTT: https://shorturl.at/If2s9
Sursa foto: Facebook Federația Română de Tenis de Masă/ITTF