
Trotinetele electrice de închiriat nu vor reveni prea curând pe străzile Brașovului. Comisia de Circulație a respins solicitările companiilor Bolt și Lime, lăsând serviciul suspendat, cel puțin pentru moment.
Suspendarea inițială a fost instituită în toamna anului trecut, după multiple plângeri legate de haosul creat de parcarea trotinetelor în locuri nepermise. Autoritățile locale au cerut operatorilor un plan clar privind staționarea acestora, în urma mai multor incidente care au implicat pietoni accidentați din cauza trotinetelor lăsate neglijent pe trotuare.
În ciuda eforturilor declarate ale companiilor de a respecta cerințele impuse de administrația locală, Comisia de Circulație nu a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru reluarea activității. Bolt și Lime s-au arătat surprinse de refuzul autorităților, susținând că au răspuns prompt și complet tuturor solicitărilor privind siguranța publică și ordinea în trafic.
“Decizia este cu atât mai surprinzătoare cu cât cei doi operatori care au cerut autorizație de funcționare au răspuns în detaliu tuturor solicitărilor autorităților locale cu privire la staționare, intervenție și siguranța în trafic,” a declarat Cătălin Codreanu, președintele Coaliției pentru Economia Digitală, asociație care reprezintă principalele companii care acționează în domeniul serviciilor economiei colaborativă.
Pentru moment, brașovenii care se bazau pe aceste mijloace de transport ecologic și rapid vor trebui să caute alternative. Municipalitatea nu a oferit un termen clar pentru o eventuală reluare a serviciului, însă a subliniat că siguranța pietonilor și buna organizare urbană rămân priorități.