FC Braşov a plecat în cantonament la Alba Iulia

Lotul FC Braşov a plecat, în această dimineaţă, într-un scurt cantonament la Alba Iulia. Această decizie a fost luată pentru ca echipa să se poată antrena în condiţii cât mai bune. Ţinând cont că terenurile din jurul Braşovului sunt acoperote de zăpadă, iar suprafaţa lor este foarte grea, s-a decis să se facă această deplasare pentru că în zona Alba Iulia nu a nins, iar terenurile de acolo sunt practicabile şi bune pentru antrenamente.Echipa va sta la Alba Iulia de marţi, 14 februarie, până vineri, 17 februarie.

Miercuri, 15 februarie, FC Braşov are programate şi două meciuri amicale, de la ora 10.30 cu CS Universitatea Alba Iulia, echipă de liga a 3-a, şi la ora 15.30 cu Viitorul Sântimbru, din Liga a 4-a.
Un minicantonament la Alba Iulia, este o zonă unde nu a nins absolut deloc. Ne vom antrena pe un teren de iarbă, ceea ce este foarte important pentru noi. Din păcate în Braşov nu am avut posibilitatea asta. Pentru mine important era să continuăm şirul antrenamentelor specifice pe un teren de iarbă. Sinteticul este o suprafaţă dură şi nu ne-ar fi avantajat în momentul ăsta. Mă bucur că s-a găsit varianta să putem pleca acolo.Avem un teren de antrenament în condiţii bune, spre foarte bune. O să legăm şi două meciuri amicale, o să împart echipa în două, să joace fiecare aproape 90 de minute. Sperăm să ne fie util. Sperăm ca săptămâna viitoare să se găsească variante bune şi la Braşov, începem campionatul. Am vorbit cu oamenii din conducere şi am promisiunea lor că începând de luni se vor găsi variante. Important este ca la meciul de la Buzău să avem un tonus bun atât fizic cât şi mental. Avem şanse, din păcate mai avem meciuri foarte puţine şi avem de recuperat nişte puncte. Trebuie să fim aproape perfecţi ca să reuşim lucrul ăsta.Băieţii noi s-au acomodat. Luca Florică, din păcate, vine după o accidentare mai veche şi e în proces de recuperare cu echipa, dar s-a acomodat. Blănaru vine după o pauză de trei luni. Diallo are evoluţii bune, Boboc la fel, Pîrvulescu a stagnat în ultimul timp, trebuie să îşi revină. Sunt jucători care ne pot ajuta şi în care eu am mare încredere. În acest cantonament pleacă şi Chică-Roşă, încă nu e apt 100%, el s-a accidentat în ultima etapă, cu Dinamo. Se pare că e o accidentare mai gravă decât ne-am fi aşteptat noi.”, a spus Dan Alexa, antrenorul de la FC Braşov, înainte de plecarea în cantonament.

Pentru pregătirea centralizată de la Alba Iulia, Dan Alexa are la dispoziţie 27 de jucători.
· portari: Daniel Mutu, Ştefan Dobre, Andrei Ureche
· fundaşi: Tomislav Sorsa, Sergiu Pîrvulescu, Marius Burlacu, Ivan Fustar, Andrei Marc, Tudor Oltean, Bradley Diallo, Daniel Dumbravă
· mijlocaşi: Andrei Lascu, Kirill Kirylenko, Rareş Lazar, Andrei Vasu, Diogo Izata, Alexandru Saim Tudor, Vasile Constantin, Zoran Mitrov, Luca Florică, Robert Boboc
· atacanţi: Adi Chică-Roşă, Dan Spătaru, Milcho Angelov, Eduard Lambrinoc, Ştefan Blănaru, Tudor Cociş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.