FC Braşov U16, între cele mai bune patru echipe din ţară

Performanţă remarcabilă pentru echipa de Under 16 de la FC Braşov. Juniorii noştri au obţinut calificarea la Turneul Final al Ligii Elitelor după o superbă victorie împotriva principalei contracandidate, FC Bacău. Braşovenii s-au impus pe teren propriu cu scorul de 3-0 prin golurile marcate de Marco Popescu, Sebastian Racz şi Bogdan Racz.
Cu două etape rămase din play-off, juniorii braşoveni şi-au asigurat prezenţa între cele mai bune patru echipe ale ţării la categoria juniorilor sub 16 ani.
După o prestaţie excelentă pe întregul sezon, în care au bătut aproape tot ce au prins şi au avut o singură înfrângere, elevii conduşi de pe banca tehnică de Ionuţ Mitroi şi Marian Cristescu sunt siguri de prezenţa la turneul final, acolo unde au mai ajuns Farul Constanţa, Universitatea Craiova şi Universitatea Cluj.
“O victorie meritată, am controlat jocul de la început până la final, băieţii au intrat cu determinare şi concentrare foarte bună. Au avut atitudine, ceea ce le-am cerut şi noi antrenorii. Am pus presiune pe adversari încă de la început şi nu le-am dat nici o şansă. După acel pas greşit din etapa trecută, de la Ciuc, mă bucur că băieţii au înţeles că doar cu atitudine, determinare şi spirit de echipă vom câştiga acest meci. Îi felicităm pe toţi, şi chiar suntem mândrii de aceşti băieţi minunaţi!”, au spus la finalul meciului antrenorii Ionuţ Mitroi şi Marian Cristescu.
Meciul contra celor de la FC Bacău a contat pentru etapa a 8-a din play-off-ul Ligii Elitelor. FC Braşov U16 a început în formula: Marco Tudose, Cezar Ciucă, Robert Pandele, Alexandru Dascălu, Cezar Popescu, Manuel Răuţă, Robert Moroe, Alexandru Sileanu, Sebastian Racz, Vlad Ciorîia şi Marco Popescu. Rezerve pentru această partidă au fost: Răzvan Cojocaru, Eduard Chelaru, Mattia Galliano, Emre Sezer, Bogdan Racz, Gabriel Andon, Dario Lazăr şi Eduardo Pascal.
În play-off-ul seriei 1 din Liga Elitelor FC Braşov U16 mai are de disputat două meciuri, în deplasare la Kids Tâmpa şi acasă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Apoi urmează lupta pentru trofeu!

Citeste și:  Performanțe de excepție pentru juniorii Clubului Sportiv Dinamo București - Centrul Sportiv Brașov, la Campionatele Naționale de Copii și Juniori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.