FC Braşov – Unirea Dej 0-2. Călin Moldovan: “Suntem blestemați pe propria arenă”

Blestemul jocurilor pe teren propriu continua pentru FC Braşov. Chiar dacă jucătorii noştri au făcut un meci foarte bun, “mingea nu a vrut să intre în poarta Unirii Dej”. După o sumedenie de ratări ale braşovenilor, pe final oaspeţii noştri au marcat de două ori şi astfel scorul final între FC Braşov şi Unirea Dej a fost 0-2.
Partida a început cu două ocazii bune ale braşovenilor, în minutul 12 Răzvan Iorga a şutat superb de la 20 de metri în vinclul din stânga al porţii, însă portarul Răilean s-a întins şi a respins în corner. În minutul 20 Vlad Mihalcea a şutat din 10 – 12 metri puţin peste poartă după o pasă perfectă a lui Angelov. Astfel, la pauză s-a intrat cu scorul de 0-0.
A doua parte a jocului a început din nou cu FC Braşov “la timonă”, şi cu ocazii mari ratate. În minutul 58 Angelov a scăpat spre poartă însă portarul “a cules” mingea de la piciorele lui. În minutul 65 Tesija a şutat de la marginea careului mare, însă un fundaş a advers deviat mingea care s-a dus puţin pe lângă poartă. Cea ma mare ocazie a fost ratată de Alexandru Negrean, fotbalistul braşovean a tras puţin pe lângă poartă după ce a fost servit excelent la colţul lung de Daniel Dumbravă.
În minutul 82 Unirea Dej a reuşit să deschidă scorul prin Ionuţ Frăsineanu care a şutat la colţul lung din interiorul careului. În minutul 87 s-a făcut 0-2, Mircea Manole a şutat în vinclu de la marginea careului.
“Suntem blestemați pe propria arenă. Este clar că nu reușim să rupem șirul înfrângerilor de acasă. Astăzi, o înfrângere total nemeritată. Venită pe nedrept, după un joc bun al echipei. Un joc în care am avut consistență, în care adversarul nu a ajuns timp de 82 de minute în careul nostru. Am avut ocazii bune de a marca, am dominat din toate punctele de vedere, dar atunci când iei gol în minutul 82 la o fază la care adversarul își dă cu stângul în dreptul și iese pasă de gol, e clar că vorbim despre mult ghinion. Eu îmi felicit jucătorii pentru efort, au vrut, s-au implicat, au făcut risipă mare de efort, au respectat ceea ce am discutat, dar o înfrângere rămâne tot înfrângere. Dar în viață trebuie să ai și șansă, iar la noi deocamdată lipsește acest mic amănunt.”, a declarant la finalul meciului Călin Moldovan, antrenorul braşovenilor.
FC Braşov a jucat în formula: Laurenţiu Popescu – Horia Popa (min. 79 Boţia), Maric (min. 8 Gherghe), Fustar, Dumbravă – Tesija, Piper (min. 63 Negrean) – Mihalcea (min. 63 El Azzouzi), Iorga (min 79 Lambrinoc), Vasile Constantin – Angelov. Rezerve au mai fost: Gârniță, Burlacu, Lascu şi Roșu.

Citeste și:  Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat deschise Jocurile Olimpice de la Paris

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.