Federația Bolnavilor de Cancer: Vrem ca bolnavii să nu mai SUPORTE COPLATA. Mulţi NU au bani de autobuz să vină la tratamente

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, a declarat marţi că România are nevoie de un Plan naţional de cancer şi de un Registru naţional pentru această patologie.

„Este ştiut că în România în fiecare zi mor 142 de pacienţi din această patologie – copii şi adulţi. Este statistica GLOBOCAN pe 2018. (…) Din câte ştim cu toţii, în România nu avem un plan naţional de cancer. Este cumva lăsat în Ministerul Sănătăţii încă de pe vremea ministrului Achimaş. Nu mai ştim nimic de acel plan de cancer. De ani de zile spunem că este necesar un Plan de cancer, de un Registru naţional de cancer şi multe nevoi pe care noi le-am semnalat de ani de zile şi le tot repetăm. Avem acel program de prevenţie pe cancerul de col uterin subfinanţat. Când merge femeia la medicul de familie să ia o trimitere i se spune că nu mai sunt fonduri şi este amânată. Suntem ţara cu cea mai mică finanţare din PIB din UE. Bulgarii au 9%, noi avem aproape 5%”, a spus Irimia, la o conferinţă.

Citeste și:  Elevii din Ploiești blocați în gara din Buda în timpul călătoriei către Brașov în „Săptămâna Verde”

El a precizat că îşi doreşte ca niciun pacient să nu mai plătească în plus, aşa cum se întâmplă în prezent.

„Noi ne dorim ca niciun pacient să mai plătească coplată, aşa cum se întâmplă acum. (…) Nu mai dorim acest lucru, mulţi nu au bani de autobuz să vină la tratamente. Mulţi nu au bani de pâine, nu au cum să îşi susţină aceste tratamente în regim privat. Sperăm să fie o concurenţă loială între stat şi privat şi benefică pacientului şi aici depinde de fiecare manager cum îşi face planurile pentru a face faţă acestei, hai să îi spunem cu ghilimele de rigoare, liberalizări a programelor naţionale curative”, a mai spus Cezar Irimia.

Citeste și:  Brașov: Începe prima campanie de dezinsecție din acest an

Secretarul de stat Nelu Tătaru a spus că Ministerul Sănătăţii urmează ca în perioada următoare să „aşeze” planul european împotriva cancerului şi la nivelul României.

„Această echipă nouă şi-a pus în plan, în concordanţă cu Planul european de luptă împotriva cancerului, să dezvolte acest Master Plan. (…) Ştim că această maladie, cancerul, pe lângă că omoară 140 de pacienţi pe zi, omoară 50.000 de pacienţi pe an şi schimbă destinul a 80.000 de pacienţi în fiecare an prin depistarea acestei boli. Avem în acest moment la nivelul MS programe de screening pe cancer de col uterin, cancer colorectal, suntem în dezvoltarea screeningului cancerului de sân. Avem toată deschiderea şi cu comisiile de Sănătate din Senat şi Camera Deputaţilor, urmând ca în perioada imediat următoare să putem aşeza acest plan european împotriva cancerului şi la nivelul României. Este adevărat, acest plan se poate dezvolta doar în concordanţă cu discuţiile pe care le avem cu experţi, cu asociaţii profesionale, sindicate, asociaţii de pacienţi urmând să poată fi adaptata la nivel naţional. În acest sens ne uităm la exemplele bune din Europa şi vom aduce pe tapet programe pilot care au cea mai mare incidenţă şi mortalitate în România”, a susţinut secretarul de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.