Festivalul Gastronomic pe Țară al Românilor din Ungaria la Gyula

Sâmbătă, 3 septembrie 2022, pe platoul din fața cetății medievale a orașului Gyula, din Ungaria, s-a desfășurat cea de-a 16-a ediție a Festivalului Gastronomic pe Țară al Românilor din Ungaria, la care au participat 40 de echipe de concurenți români, din diferite localități din Ungaria, dar și din România.

La ampla manifestare au participat Gabriel Șopandă, ambasadorul României la Budapesta; Florin Vasiloni, consulul General al României la Gyula, Daniel Banu, consulul General al României la Szeged şi alţi membri ai misiunii diplomatice româneşti din Ungaria.

Evenimentul a fost organizat de Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), cu sprijinul Fundației de Stat „Gabriel Bethlen” din Budapesta, al Centrului de Documentare și Informare al AȚRU (CDI şi primăriei orașului Gyula.

Citeste și:  O nouă ediție a programului Start-up Nation tot mai aproape de aprobare

La manifestare au participat printre alţii Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria; Gheorghe Cozma, președintele AȚRU; Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei; Maria Novac, directorul Centrului de Documentare și Informare al AȚRU (CDI); Florin Cilan, prorectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV); Alina Pădurean, decanul Facultății de Științe Umaniste și Sociale din cadrul UAV;  Veronica Demenescu, preşedintele Asociaţiei “Societatea Internaţională de Studii Muzicale” Timişoara; Ioan Cozma preşedintele “Asociaţiei Şahiştilor Români din Ungaria”; conducători ai autoguvernărilor românești locale, primari din mai multe localități din Ungaria și alți invitați.

Au participat 40 de echipe din localități în care trăiesc români din Ungaria, dar și echipe gastronomice din România, din jud. Arad şi Timiş.

Citeste și:  Code for Romania reunește la București ONG-urile europene pentru prima inițiativă de observare independentă consolidată a alegerilor europarlamentare la nivelul UE

Este pentru a doua doua oară, după ediția din anul 2019, când manifestarea se desfășoară în parcul Cetății Gyula, veche de peste 600 de ani, loc reprezentativ pentru prezentul și trecutul orașului Gyula şi pentru comunitatea românească de aici. După deschiderea oficială, în timp ce echipele pregăteau diferite feluri de mâncare ansamblul folcloric „Academia Banatului” a Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara, solistul Mircea Cârțișoreanu, dar și alte ansambluri ale tinerilor dansatori români din Ungaria au oferit un bogat program cultural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.