Finanțare istorică de 185 de milioane de euro pentru Brașov. Proiectul de Management Integrat al Deșeurilor depinde de semnarea acordului localităților


Județul Brașov are pe masă o finanțare considerată istorică, în valoare de 185 de milioane de euro, destinată implementării celui mai mare și performant Sistem de Management Integrat al Deșeurilor din România.

Proiectul a fost pregătit în urma a doi ani de muncă intensă, consultări și actualizări ale documentațiilor necesare obținerii tuturor avizelor și acordurilor, fiind în prezent gata de implementare.

Potrivit autorităților, succesul investiției depinde de semnarea contractului de asociere de către toate unitățile administrativ-teritoriale din județ. Nicio primărie nu contribuie cu fonduri din bugetul propriu, finanțarea fiind asigurată în proporție de 81,7% din fonduri europene, completată de contribuția Consiliului Județean Brașov.

Proiectul este considerat esențial pentru modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor, cu impact direct asupra protecției mediului și eficienței serviciilor publice din județ.

Autoritățile avertizează că, dacă termenul din luna iunie nu este respectat, județul riscă să piardă una dintre cele mai importante finanțări nerambursabile din perioada postdecembristă, precum și oportunitatea de a implementa un sistem modern și sustenabil de gestionare a deșeurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.