Fiscul avertizează că circulă mesaje FALSE trimise în numele său

Contribuabilii interacţionează frecvent online cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, însă de data aceasta chiar ANAF îi roagă să nu deschidă mail-urile trimise de pe adresa info@anaf.ro. 

Unii contribuabili s-au trezit zilele astea cu emailuri false în numele ANAF, care aveau şi nişte fişiere ataşate. Acestea erau trimise de la info@anaf.ro. Instituţia atrage atenţia ca acele emailuri de la info@anaf.ro să nu fie deschise. 

“Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii asupra unui val de mesaje transmise prin email, care utilizează denumirea, precum şi coordonatele instituţiei (număr telefon, adresa poştală). Precizăm că ANAF nu are deschisă adresa de email INFO@ANAF.RO”, menţionează sursa citată. 

Persoanelor juridice, dar şi celor fizice, care recepţionează aceste mesaje, în care sunt informate despre discrepanţe în evidenţa fiscală, le recomandăm SĂ NU DESCHIDĂ MESAJELE ŞI NICI ATAŞAMENTELE acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.