
Fundația Comunitară Brașov organizează joi, 10 aprilie, o întâlnire sub genericul „Colaboratorium”, în cadrul căreia vor fi aduse în atenţia participanţilor oportunitățile de finanțare ale Consiliului Județean Brașov.
Prezentarea va fi realizată de către Tóásó Imelda, director executiv al Direcției Management Proiecte din cadrul autorităţii publice judeţene.
În anul 2025, Consiliul Județean Brașov derulează 8 programe de finanțări nerambursabile cu un buget total de 6.730.000 de lei cu următoarele tematici:
- Cultură (cu două axe – beneficiari de drept public, respectiv beneficiari de drept privat),
- Sport (cu programele „Promovarea sportului de performanţă” şi „Primul pas spre performanţă”),
- Federații sportive,
- Proiecte de tineret şi pentru tineret,
- Sprijinirea unităților de cult,
- Proiecte sociale.
Startul etapizat al apelurilor active a început miercuri, 2 aprilie și se va finaliza pe data de 10 aprilie, urmând ca termenele de depunere a aplicațiilor să fie începând cu 5 mai 2025.
Participarea la eveniment este gratuită şi necesită înscriere.