
Începând de miercuri, 1 iulie 2026, linia de gardă de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială își reia activitatea în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, după 7 ani în care acest serviciu nu a mai fost funcțional.
Garda va fi organizată ca linie de gardă la domiciliu și va fi susținută de trei medici care au acceptat să asigure activitatea de urgență în această specialitate.
Reluarea acestui serviciu este importantă pentru pacienții care ajung la spital cu traumatisme severe ale feței, fracturi ale masivului osos facial, plăgi complexe, hemoragii, infecții grave ale regiunii oro-maxilo-faciale sau alte urgențe care necesită intervenția unui specialist.
Reactivarea gărzii va permite un răspuns mai rapid în cazurile în care timpul influențează prognosticul funcțional și estetic al pacientului și poate reduce necesitatea transferurilor către alte centre de specialitate din țară.
Totodată, măsura consolidează colaborarea dintre specialitățile implicate în tratarea pacienților cu politraumatisme, precum Medicină de urgență, ATI, Chirurgie generală, Neurochirurgie, ORL, Oftalmologie și Chirurgie Plastică.
Reprezentanții SCJU Brașov transmit că reluarea acestei activități reprezintă un nou pas în dezvoltarea serviciilor medicale de înaltă complexitate oferite pacienților și comunității.