Ieri a fost o nouă zi plină pentru pompierii militari. Au gestionat aproape 1.900 de solicitări primite din partea populației

Colegii noștri au acționat, în numai 24 de ore, pentru gestionarea celor aproape 1.900 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

În prima zi a acestei săptămâni, echipajele SMURD au derulat 1.465 de misiuni, dintre care 1.456 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și 9 pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. În urma acestor acțiuni, aproximativ 1.500 de persoane au fost asistate medical.

De asemenea, în acest interval de timp, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor 233 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 199 de misiuni pentru protecția comunităților, cum ar fi deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, inundații și alte situații de urgență.

Citeste și:  De luni, 7 octombrie, începe "Luna curățeniei de toamnă"

Din totalul incendiilor înregistrate, un procent mai mare de 75% îl reprezintă arderile necontrolate de miriști, vegetație uscată și deșeuri menajere, suprafața de teren afectată fiind de peste 1.100 de ha.

În ultimele 24 de ore, prin eforturile susținute de pompieri pe timpul intervențiilor derulate, 8 persoane aflate în situații critice au fost salvate, iar pagubele materiale ale bunurilor cetățenilor au fost limitate considerabil. 

În cursul zilei de ieri, pentru protecția comunităților, au fost transmise 8 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Argeș, Bacău, Bihor, Hunedoara, Mureș și Sibiu.

Citeste și:  Doi tineri au ajuns după gratii după ce au furat mai multe bunuri în valoare de aproximativ 25.000 de lei, dintr-un imobil din Brașov

Având în vedere numărul mare al incendiilor de vegetație înregistrate, precum și suprafața considerabilă de teren afectată, facem un apel la responsabilizare și reamintim populației faptul că cetățenii dețin obligația de a respecta normele privind protecția mediului, care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

În plus, precizăm că responsabilitatea cetățenilor trebuie să fie prioritară, întrucât aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, ca urmare a scăderii vizibilității pe drumurile publice, dar și faptul că acestea dăunează habitatului animalelor sălbatice, punându-le în pericol viața!

Citeste și:  Rata şomajului a fost în luna august de 5,5%

Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.