În România sunt peste 5,1 milioane de persoane vaccinate anti-COVID cu cel puţin o doză

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, anunță că totalul numărului de persoane vaccinate de la începutul campaniei, cu cel puțin o doză, a depășit 5,1 milioane de persoane, iar cu schema completă, numărul lor a sărit de 5 milioane.

„Cea mai crescută acoperire vaccinală este la grupa de vârstă 60-69 de ani adică 38,7% urmată de grupa de vârstă 50-59 de ani (37%), 70-79 de ani (36%)”, a declarat acesta.

Potrivit medicului  Valeriu Gheorghiţă, din datele pe care DSP le raportează pe cazurile confirmate săptămânal, reiese că din totalul cazurilor săptămânale confirmate cu COVID -19 peste 80% sunt la persoane nevaccinate și majoritatea deceselor, practic peste 90% dintre decese, sunt de asemenea la persoanele nevaccinate.

„Ca atare vedem care este tendința de creștere progresivă a numărului de cazuri. În momentul de față vaccinarea este cea mai importantă soluție prin care noi putem limita inernările și pierderile de vieți omenești. Maladia COVID-19 nu geenrează decese într-un număr mare dacă ne vaccinăm în mod deosebit pentru peroanele care sunt la risc”, a adaugat Valeriu Gheorgiță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.