În ultimele 24 de ore, polițiștii brașoveni au participat la noi acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu Covid. 12.000 lei, amenzi!

În ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii brașoveni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, ieri, 21 aprilie 2021, polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 900 delocaţii, 70 desocietăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și  aproximativ 100 mijloace de transport persoane.  

Citeste și:  Gala Societății Civile din Țara Făgărașului și-a desemnat câștigătorii din acest an

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 123 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 107 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 16 aplicate persoanelor fizicepentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație,  valoarea totală a acestora fiind de 12.000 lei.

Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 2.250 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii brașoveni au intensificat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și au continuat activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență, în vederea

Citeste și:  Dosar penal pentru furt de apă din sistemul public. Este vizat fiul primarului din Buşteni

Pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului Sars-CoV-2, polițiștii brașoveni vor desfășura zilnic astfel de activități.

Scopul activităților desfășurate nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege.

Solicităm tuturor cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.