IPJ Brașov: Totul despre comercializarea și folosirea materialelor pirotehnice de sărbători

În perioada sărbătorilor de iarnă 2020-2021, polițiștii acționează pentru creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire şi combatere a evenimentelor negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice.               

Poliţia Brașov reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Citeste și:  De luni, 7 octombrie, începe "Luna curățeniei de toamnă"

             Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

Citeste și:  Peste 159.300 de persoane şi aproximativ 57.600 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Pentru prevenirea oricăror evenimente negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri), generate de nerespectarea  legislației privind obiectele pirotehnice, recomandăm:

  • Respectarea instrucțiunilor de utilizare înscrise pe ambalajul articolelor pirotehnice;
  • Interzicerea utilizării artificiilor, petardelor și pocnitorilor de către copiii. Vârsta minimă de la care pot fi utilizate materialele pirotehnice de tipul: steluțe, lumănâri scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliți este de 16 ani.
  • Păstrarea articolelor pirotehnice în locuri sigure, la care copiii nu au acces.
Citeste și:  6 persoane aflate în situații critice salvate de pompieri în ultimele 24 de ore

ATENȚIE:

  Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.