Italia a anunțat că nu mai așteaptă certificatul de călătorie UE și își redeschide turismul de luna aceasta. Premierul Italiei vorbește despre propriul pașaport de vaccinare

Italia este pregătită să „primească înapoi lumea”, a declarat marți premierul italian Mario Draghi, confirmând că un „certificat verde” pentru călătoriile internaționale va fi lansat de guvernul său la mijlocul lunii mai, scrie hotnews.ro.

Mario Draghi, prim-ministrul Italiei, i-a îndemnat marţi pe cei din străinătate să îşi rezerve vacanţele de vară în Italia. Acesta a menţionat ţara va avea propriul paşaport verde de vaccinare şi va fi gata la mijlocul lunii mai, mai devreme decât restul Europei.

„Din a doua jumătate a lunii iunie Certificatul Verde European va fi gata. Între timp guvernul italian va introduce un certificat verde național care va intra în vigoare începând cu a doua jumătate a lunii mai”, a declarat Draghi la o conferință de presă susținută marți dimineața după o întâlnire a miniștrilor turismului din țările G20.

Citeste și:  Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale! Procesul pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitat

Călătoriile în regiunile italiene au fost strict restricţionate pentru o mare parte a anului din cauza coronavirusului. Însă, odată cu numărul de cazuri în scădere, guvernul speră să atragă turişti în această vară cu aşa-numitele paşapoarte proprii.

Sursa foto, karpaten.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.