Kids Tâmpa Brașov a revenit la antrenamente pentru returul Ligii a 3-a

ACS Kids Tâmpa Brașov a revenit la antrenamente pentru a pregăti returul primului sezon din istorie în Liga a 3-a. Elevii trio-ului Ciprian Anghel-Nicu Văduva-Adrian Hârlab au făcut sâmbătă, pe terenul sintetic de la Baza Sportivă ICIM, primul antrenament din 2021.

„Gata cu vacanța. A venit timpul să revenim la treabă și să începem să pregătim returul de campionat. Azi am făcut câteva teste fizice pentru a vedea de unde plecăm și pentru a construi un plan de pregătire care să ne ajute să fim în cea mai bună formă fizică, dar și tehnico-tactică la momentul reluării campionatului. Vom încerca să alternăm antrenamentele cu meciuri amicale, pentru a remedia ce nu a funcționat în prima parte a sezonului”, a declarat Ciprian Anghel.

Citeste și:  Vlad Covaliu a devenit campion mondial la sabie la juniori! Performanţă remarcabilă în Arabia Saudită

Celălalt „principal” al „urșilor”, Nicu Văduva, a precizat: „Mă bucur că am reluat pregătirea și că suntem din nou la treabă. Avem mult de muncă pentru a ne prezenta cât mai bine în retur, dar avem energia, ambiția și entuziasmul necesare pentru a reuși. Ne vom baza pe același lot ca și în prima parte a sezonului și sunt sigur că vom putea să ne îndeplinim obiectivul, acela de a evita retrogradarea”.

Directorul tehnic al brașovenilor, Adrian Hârlab, este și el încrezător că tinerii fotbaliști „alb-albaștri” pot face o figură frumoasă în Liga a 3-a. „Am revenit cu multă încredere la antrenamente. I-am simțit pe băieți foarte motivați și dornici de a se pregăti foarte bine și de a da totul pentru ca echipa noastră să ofere un fotbal frumos și mai eficient în retur. Încet și cu răbdare vom remedia ce nu a funcționat în toamnă și vom arăta altfel în partea a doua a sezonului. Nu ne va fi ușor, dar avem încredere că putem să reușim să ne salvăm de la retrogradare”, a spus Adrian Hârlab.

Citeste și:  Brașoveanul Ovidiu Gârbacea onorat cu Ordinul Excelență Olimpică de către COSR

La prima ședință de pregătire din 2021 au fost prezenți 23 de fotbaliști. Au lipsit motivat Mihăilă, Enache, Țuțu, Zota și Popa, care vor relua pregătirea în perioada următoare.

ACS Kids Tâmpa Brașov are programat primul meci din 2021 în Liga a 3-a pe 14 martie, în deplasare, cu Olimpic Cetate Râșnov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.