Kids Tâmpa, calificare în optimile de finală ale Cupei Elitelor U15

ACS Kids Tâmpa Brașov a reușit să obțină calificarea în optimile de finală ale Cupei Elitelor U15 după ce a trecut, în deplasare, cu 3-1, de Petrosport Ploiești. Băieții lui Cristian Cristea și Bogdan Gordaș au obținut „biletele” pentru prezența între primele 16 echipe din Cupa Elitelor U15 grație „dublei” semnate de căpitanul Răzvan Petrea și a golului marcat de Leo Tronciu.

„O primă repriză bună, în care am controlat jocul, am marcat de două ori și părea că vom avea un meci ușor. După pauză, însă, ne-am relaxat nepermis și acest lucru era să ne coste. Un gol primit pe o mare greșeală de organizare ne-a făcut să avem ceva emoții. Am închis partida cu un al treilea gol și ne-am securizat avantajul până la sfârșit. Îi felicităm pe copii pentru joc și rezultat și așteptăm cu încredere turul următor”, a declarat Cristian Cristea.

Tehnicianul „urșilor” a început cu: R. Dragomir – D. Dragomir, M. Ungur, R. Petrea, F. Barnea, A. Giurgiu, M. Matsumoto, R. Boga, M. Bobaru, L. Tronciu, L. Viman. Au mai jucat: D. Bordean, A. Pora, R. Laszlo, L. Muraru.

Citeste și:  Cultura Cafelei: Tendințe și noi moduri de apreciere a cafelei de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.