Lucrările la autostrada Ploieşti – Braşov încep peste 3 ani!

Directorul CNAIR, Mariana Ioniță, a declarat la Digi24 că nu crede că la Autostrada Ploieşti – Braşov vor exista lucrări în execuție mai devreme de 3 ani de acum înainte, în contextul în care DN1 este tot mai sufocat de mașini.

„Oferta este acum în analiză astfel încât să ajungem la un contract care să ne permită obţinerea unei documentaţii bune care să ne ajute să facem o implementare rapidă a execuţiei lucrărilor. Eu nu cred că vom putea vedea în execuţie, mai devreme de trei ani, Autostrada de la Ploieşti până la Braşov”, a declarat șefa de la CNAIR, la Digi24.

Aceasta a explicat că până când România va avea o autostradă până la Brașov vor fi implementate mai multe proiecte pentru a fluidiza traficul pe DN1, printre care pasaje și pasarele noi, dar și posibilitatea introducerii unei benzi reversibile de circulație în zonele cele mai aglomerate.

Citeste și:  Marșul bicicliștilor revine pe străzile Brașovului!

Ministerul Transporturilor a anunţat, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, că o singură ofertă a fost depusă până la expirarea termenului limită pentru completarea/revizuirea Studiului de Fezabilitate şi elaborarea Proiectului Tehnic necesare construcţiei tronsonului de autostradă Ploieşti – Braşov, respectiv cea a companiei Consitrans SRL.

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă în intervalul 48,8 milioane de lei şi 57,67 milioane de lei, fără TVA. Durata contractului este de 30 luni pentru completare/revizuire Studiu de fezabilitate şi de 16 luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie.

Potrivit sursei citate, în cadrul contractului vor fi realizate: completarea/ Revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF), elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) şi elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie (PTE).

Potrivit Centrului INFOTRAFIC al Poliţiei Române, din cauza aglomeraţiei, duminică a fost luată măsura devierii (nivel de recomandare) circulaţiei de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti.

Cu aceeaşi oră se aplică şi devierea (nivel de recomandare) de pe DN73A Râşnov – Predeal pe DN73, fie către Braşov şi apoi spre Cheia pe DN1A, fie către Piteşti pe DN73 şi apoi spre Bucureşti pe autostrada A1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.