Mai mulți șoferi au fost identificați sub influența alcoolului și a substanțelor interzise, în Râșnov

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au organizat și desfășurat, la data de 12.03.2023, o acțiune pe linie rutieră, care a vizat depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise și prevenirea producerii unor evenimente rutiere grave.

Astfel, în cadrul controalelor efectuate, polițiștii i-au testat pe conducătorii auto din punct de vedere al prezenței, în organism, a alcoolului sau a unor astfel de substanțe, în urma activităților rezultând următoarele:

  • în jurul orei 09.30 un conducător auto, în vârstă de 43 de ani, a fost identificat la volanul autovehiculului, prezentând o valoare a alcoolemiei de 0,77 mg/l;
  • în jurul orei 09.50 un tânăr, de 29 de ani, care a fost oprit în timp ce conducea pe raza stațiunii, a fost identificat pozitiv la substanța cannabis;
  • la ora 14.30 polițiștii au oprit un conducător auto, în vârstă de 40 de ani, care, după efectuarea testului pentru identificarea substanțelor psihoactive, avea prezentă în organism substanța cannabis;
  • la ora 17.50 un bărbat, de 31 de ani, a fost oprit în trafic și identificat pozitiv la substanța cannabis;
  • de asemenea, în jurul orei 21.10, un alt conducător auto, de 33 de ani, a fost identificat pozitiv la substanța cannabis.
Citeste și:  Structurile MAI au intervenit la peste 3.700 de evenimente în ultimele 24 de ore, dintre care peste 2.200 au vizat menținerea ordinii publice

          Pentru toți cei identificați, polițiștii râșnoveni au întocmit dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând ca mostrele biologice recoltate la o unitate medicală autorizată, să stabilească cu exactitate cantitatea și tipul de substanțe consumate.  

La acest moment dosarele sunt instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se vor propune soluții legale la finalizarea anchetelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.