Mândra rămâne în scenariul roșu!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 63/11.12.2020, care prevede:

► Art. 1 Având în vedere faptul că rata de incidență cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 nu a scăzut sub valoarea de 3/1000 de locuitori, se mențin pentru o perioadă de 14 zile măsurile dispuse prin Hotărârea nr. 54 din 27 noiembrie 2020, emisă de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov, în unitatea administrativ-teritorială Mândra.
► Art. 2 Începând cu data de 12.12.2020, ora 0:00 în unitatea administrativ-teritorială Mândra se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în H.G. nr.967/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsurile dispuse prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov nr. 30 din 21.10.2020.
► Art. 3 Ținând cont de incidența cumulată a cazurilor de COVID-19, prezenta hotărâre urmează a fi reevaluată la finalul perioadei menționate la art.1.
► Art. 4 Comitetul Local pentru Situații de Urgență Mândra va asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri și va dispune măsuri în vederea monitorizării acesteia.
► Art.5 Comitetul Local pentru Situații de Urgență Mândra va proceda cu celeritate la informarea populației, atât prin mass-media, cât și prin afișaj în locuri publice, cu privire la măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Citeste și:  În data de 28 martie, Ciolacu a emis decizia finală privind închiderea magazinelor în weekend

Hotărârea nr. 63 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov este disponibilă aici:
https://bv.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/27/2020/12/Hot-63.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.