Material lemnos confiscat după ce a fost transportat fără documente de proveniență (Brașov)

Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică, în timp ce desfășurau activități operative pentru combaterea delictelor silvice, au oprit, pentru control un ansamblu de autovehicule care transporta material lemnos, în timp ce se deplasa dinspre județul Harghita spre județul Dâmbovița, tranzitând județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în aplicația SUMAL 2.0, s-a constatat că transportul respectiv se efectua în baza unui aviz valabil, iar pe mijlocul de transport trebuia încărcată cantitatea totală de 37,49 mc cherestea rășinoase. 

 Cu ocazia efectării măsurătorilor de specialitate de către personalul silvic abilitat s-a constatat că, în realitate, pe mijlocul de transport era încărcată o cantitate mai mare cu 5,27 mc cherestea rășinoase, față de cea inserată în avizul de însoțire a materialului lemnos.

Citeste și:  Castelul Bran își deschide porțile pentru "Noaptea Muzeelor"

La finalizarea cercetărilor, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale în conformitate cu prevederile legii silvice și au dispus confiscarea valorică a cantității de cantității de 5,27 m3  material lemnos, în valoare de aproximativ 5000 lei.               

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.