Mii de clădiri istorice din România ar putea fi avariate în cazul unor cutremure similare celor care s-au produs în Turcia

Mii de clădiri istorice din România ar putea fi avariate în cazul unor cutremure similare celor care s-au produs în Turcia.

Este vorba, în special, despre cele care nu au fost expertizate. Asta se întâmplă şi la Timişoara, unde obligaţia privind expertizarea şi consolidarea cu risc seismic le revine proprietarilor, dar Primăria are în pregătire un proiect care să le vină în ajutor, după cum afirmă purtatorul de cuvânt al instituţiei, Bogdan Marta.

Bogdan Marta: „Legea nu obligă primăriile să dețină situația clădirilor cu risc seismic, aceste studii putând fi făcute doar de către proprietarii din aceste clădiri, fie că vorbim de persoane fizice sau firme. De altfel, la fondul construit al orașului, care numără zeci mii de imobile, expertizarea fiecărei clădiri în parte de către un specialist autorizat ar dura decenii și ar implica sume enorme. Totuși, pentru a veni în ajutorul proprietarilor, vom începe în curând un studiu mai larg, care se va concentra pe cartierele istorice, unde se află cele mai multe clădiri construite înainte de 1945.”

Citeste și:  Marșul bicicliștilor revine pe străzile Brașovului!

Potrivit Radio Timişoara România, municipalitatea deţine o bază de date cu imobilele istorice expuse riscului seismic, dar nu există niciun proiect concret prin care acestea să poată fi consolidate, cu bani de la stat. În schimb, clădirile istorice ale căror faţade au fost reabilitate au putut fi expertizate, iar unele chiar consolidate.

La nivel local, potrivit situației oferite de municipalitate în noiembrie 2022, Brașovul mai are 7 clădiri cu risc sesmic ridicat în prezent. În urmă cu 5 ani, însă, lista aceasta cuprindea 16 case, dintre care un monument istoric.

Sursa. Radio România Actualități

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.